„Săptămâna trecută am întâlnit-o la Bucureşti pe Dora Stănescu, ultima soţie a lui Nichita, la fel de frumoasă şi atât de emoţionată auzind că organizăm la Bistriţa acest eveniment încât a izbucnit în lacrimi” a mărturisit Gavril Ţărmure, managerul Centrului Judeţean pentru Cultură, cu prilejul unui fantastic spectacol de poezie şi muzică.
Emoţie în stare pură, un clarinet fermecat impecabil mânuit de Doru Albu, profesor universitar doctor la Universitatea de Arte ”George Enescu” din Iaşi şi cele mai frumoase poeme compuse de Nichita – rostite de Octavian Jighirgiu (actor, regizor si professor, şef de departament la Universitatea de Arte ”George Enescu” din Iaşi) şi Laura Bilic (actor şi profesor la Universitatea de Arte din Iaşi) au transformat seara de ieri într-una memorabilă. Graţie spectacolului organizat cu prilejul aniversării poetului care a făcut parte din categoria foarte rară a inovatorilor lingvistici și poetici.
Gavril Ţărmure l-a prezentat succint pe Nichita Stănescu şi a invitaţilor din spectacol, mărturisind publicului că a întâlnit-o recent la Bucureşti pe soţia poetului – Dora Stănescu, care a izbucnit în plâns auzind că Nichita va fi comemorat la Bistriţa printr-un recital special.
Cele mai frumoase versuri – de la celebrul poem „Spune-mi, dacă te-aş prinde şi ţi-aş săruta talpa piciorului / Nu-i aşa că ai şchiopăta puţin după aceea / De teamă să nu-mi striveşti sărutul?” şi până la „Frunză verde de albastru, mă doare un cal măiastru”, „Se sărută, ah, se sărută”, „Leoaică tânără, iubirea mi-a sărit în faţă” sau „Ce bine că eşti, ce mirare că sunt...” au prins viaţă, alături de multe altele, ieri seară pe scena Sinagogii, în interpretarea plină de emoţie a actorilor de la Iaşi.
Octavian Jighirgiu a câştigat Premiului UNITER (1996) şi Diploma Şcolilor de Teatru pentru spectacolul Bine, mamă, da’ ăştia povestesc în actu’ doi ce se-ntâmplă-n actu’ntâi de Matei Vişniec (în 1997) dar şi Premiul pentru cel mai bun rol masculin la Festivalul Studenţesc de Teatru de la Sibiu. Octavian Jighirgiu a susţinut mai multe turnee în Serbia, Ucraina, Lituania, Austria, Germania, Franţa, Anglia, SUA, Republica Moldova, precum şi în numeroase oraşe din ţară şi a fost distribuit în mai multe roluri în filme produse de casele de film Atlantis Film şi Parafilm, Bucureşti.
Laura Bilic este câştigătoarea premiului pentru Cea mai bună actriţă la Gala Tânărului Actor HOP, Mangalia, 2010.
Clarinetistul Doru Albu este profesor universitar doctor la Universitatea de Arte ”George Enescu” din Iaşi, a studiat clarinetul la Liceul de Artă ”Octav Băncilă” Iaşi şi apoi la Conservator iar după absolvire, în 1983, a fost membru al Filarmonicii din Braşov. Este cadru didactic la Universitatea de Arte „George Enescu” din Iaşi încă din 2001, unde predă clarinet şi muzică de cameră. A cântat ca solist cu filarmonicile din Bacău, Botoşani, Galaţi, cu orchestra universităţii, a avut recitaluri în ţară dar şi în Germania, Italia, Ucraina, Republica Moldova şi Bulgaria. A fost invitat să cânte cu Orchestra naţională de cameră a Germaniei din Bremen la Festivalul internaţional „George Enescu” (2009) şi, cu aceeaşi orchestră, a participat la proiectul internaţional Langrée, având concerte în Italia şi Germania; a cântat cu pianistul Maki Kubayashi (Japonia) şi cu clarinetistul Walter Ifrim (Germania).
Ca parte a activităţii şi experienţei sale artistice, profesorul Doru Albu este autorul a două cărţi şi a mai multor aranjamente pentru patru clarinete a unor piese folclorice şi religioase româneşti, partituri editate şi tipărite la editura Loosmann Musikverlag din Ettenheim, Germania în 2005. Cu cvartetul Orpheus a înregistrat un CD în 2010. Pianista
Aurelia Simion este profesor doctor la Universitatea de Arte „George Enescu” din Iaşi. A studiat la Şcoala Naţională de Muzică „Eugen Coca” şi la Conservatorul de Stat al Moldovei „Gavriil Musicescu” din Chişinău. Din 1995 lucrează în România la Colegiul de Artă „Octav Băncilă” şi la Universitatea de Arte „George Enescu” din Iaşi ca profesor acompaniator.
Pe parcursul carierei sale artistice a susţinut concerte şi recitaluri singură sau împreună cu alţi muzicieni în România, Republica Moldova, Rusia, Ucraina, Franţa, Germania, Italia, Austria, Olanda, Elveţia şi Belgia. În ceea ce priveşte activitatea didactic, este autoarea a trei cărţi apărute la edituri româneşti.