Senatorul PSD Ioan Deneș, a declarat astăzi, într-o conferință de presă că toate amendamentele, peste 70 la număr, susținute de parlamentarii opoziției, au fost votate de cei trei parlamentari ai Bistriței. În zadar însă, niciunul nu a trecut...
„Am declarat public că toate amendamentele pe care le vor susține cei trei colegi ai noștri vor fi susținute în Parlament de parlamentarii social-democrați din Bistrița-Năsăud, lucru de altfel care s-a și întâmplat. Vreau să vă spun că toate amendamentele pe care le-au propus colegii noștri au fost susținute de către noi, inclusiv cel prin care domnul deputat Ionuț Simionca solicita alocarea unei sume de 600 de lei pentru amenajarea unui curți interioare a unei primării”, a explicat senatorul Deneș care nu a pierdut însă ocazia să îi taxeze pe colegii din opoziție că nu există reciprocitate în astfel de relații și că aceștia au votat împotriva majorării pensiilor și salariilor bugetarilor.
Deși amendamentele au fost susținute de parlamentarii de Bistrița-Năsăud, niciunul dintre acestea nu a trecut, bugetul fiind aprobat în forma dată de Guvern.
vizualizari
loading...
404 Not Found
Server Error
404
Page Not Found
This page either doesn't exist, or it moved somewhere else.
Avertisment: Introducerea comentariilor la articol este posibilă doar autentificat cu contul de FaceBook. Autorul comentariului va fi singurul responsabil de conținutul acestuia și își va asuma eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate pe site.
NOTĂ: Bistrițeanul.ro vă roagă să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în articol. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse cititorilor care au postat un comentariu sau persoanelor despre care se scrie în articol, se va sancționa prin cenzurarea partială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta comentarii.