Peste 5.000 de bistrițeni, conform estimărilor Jandarmeriei, au luat cu asalt Piața Centrală în această seară, pentru a asista la concertul final al Zilelor Bistriței. Au strălucit pe scenă (fiecare după puteri și valoare) Lora, Maxim și Tudor Chirilă cu Vama. Numai organizatorii au încheiat apoteotic cu o gafă absolut penibilă.
Show de zile mari astă seară în Piața Centrală, la Zilele Bistriței: publicul bistrițean s-a dezlănțuit încă de la primul solist – Lora, care nu s-a dat în lături să-și etaleze farmecele și dansatoarele sexy pe scenă și, pe deasupra, a fost și inspirată să zărească în public o mireasă și s-o invite rapid pe scenă, s-o invite să cânte (ceea ce mireasa nu a îndrăznit) și să danseze (ceea ce s-a rezolvat din mers).
Când au urcat pe scenă băieții de la Maxim – plini de fițe și fumuri ca niște adevărați Backstreet Boys locali – puștoaicele din primele rânduri au căzut instantaneu pe spate, urlând, întinzându-și brațele pline de doruri și dezlănțuindu-se ca în fața unor sex simboluri ce și sunt.
Fetele au intrat în delir de îndată ce au auzit „Sărutări criminale” și tot așa au rămas timp de aproape o oră, cât a durat showul Maxim, spre surprinderea celor care știau că Maxim nu înseamnă decât fix trei piese originale. Dar băieții s-au descurcat binișor și la cover-uri, fiind și ei inspirați să aducă o mireasă pe scenă și să defileze cu ea, să-i ureze casă de piatră și toate cele bune deși un tembel din public le răcnea „Pup-o, mă! Pup-o, mă!”
Ca o gură de aer proaspăt, inteligent și în sfârșit respirabil – pe scenă au apărut în final și cei de la Vama – cu Tudor Chirilă într-o formă excepțională, ca un ultim om cu sufletul în pom care vrea în continuare să se trezească într-un pat de femeie frumoasă...
Sofisticat, pe alocuri încruntat, demonic și poate artistic blazat sau înfățișând o cuceritoare tristețe de artist care a văzut câte-n lună și-n stele – Tudor Chirilă a făcut un show pe cinste – din piese proaspete și vechi, cu instrumentiști care au sunat impecabil și cu cei peste 5.000 de bistrițeni cântând refrene ale melodiilor cot la cot cu muzicienii.
Și când toată lumea în România întârzie copios oriunde și oricând – s-au trezit organizatorii din Bistrița, pentru prima oară, să se grăbească să-și termine repede treaba, ca și cum ar avea ceva urgent de făcut și în altă parte. Spectacolul ultimei seri a Zilelor Bistriței era anunțat să se termine în jurul orei 23.00, Vama cânta minunat pe scenă când brusc, în jurul orei 22.10 s-au pornit din toate părțile – spectaculoasele artificii, înainte, totuși, ca cei de la Vama să termine de cântat...
Pentru vreo 15 minute, cerul Bistriței a fost luminat feeric de lumini miraculos împrăștiate peste firmament, dar n-am vrea să știm cu ce gust amar or fi părăsit scena băieții de la Vama, după ce au pomenit atât de frumos de Bistrița, în timpul concertului lor și după ce mii de bistrițeni i-au lăsat brusc de izbeliște și s-au întors brusc spre artificii, fără măcar să apuce să spună „La revedere Bistrița, mulțumim”...
În fine, una peste alta, a mai trecut o ediție a Zilelor Bistriței, ne-am distrat copios în Heidenfeld sau pe pietonal, am aflat o mulțime de lucruri noi și interesante despre Bistrița în Primul Război Mondial, am transmis mesaje pacifiste tuturor - nu ne rămâne decât să zâmbim cu optimism. La anul va fi și mai rău....