Noua echipă de la Primăria municipiului și-a început activitatea. Primarul municipiului Bistrița, Ovidiu Crețu, a făcut astăzi o serie de referiri la rezultatul alegerilor și a comentat pe tema noilor viceprimari. AFLĂ ce spune edilul despre echipa care îl va seconda la Primăria Bistrița:
Chiar dacă și-ar fi dorit ca amândoi viceprimarii să fie din Partidul Social Democrat, primarul Ovidiu Crețu s-a supus deciziei partidului, care a făcut o alianță cu ALDE și a acceptat ca unul dintre cei doi viceprimari să fie reprezentantul acestui partid.
Ovidiu Crețu a avut emoții legate de nominalizarea fostului primar al Bistriței, Vasile Moldovan, în funcția de viceprimar orașului și asta a creat o serie de tensiuni atât între liderii PSD, cât și în cadrul alianței PSD - ALDE, în cele din urmă liberalii hotărând să îl nominalizeze pentru funcția de viceprimar pe al doilea consilier ALDE, Gelu Muthi.
Propunerea a fost și pe placul primarului Ovidiu Crețu, astăzi făcând publice, într-o conferință de presă la care au participat și cei doi viceprimari, o serie de... caracterizări ale noilor colegi cu care va face echipă până în 2020.
„În Consiliul Local PSD-ul are o majoritate simplă, dar înțelegerile care au fost făcute cu ALDE, au făcut ca să aducem în poziții de viceprimar un reprezentant ALDE, este vorba de Muthi Adrian Gelu. Trebuie să spun că cu el am colaborat o perioadă de patru ani în condiții foarte bune"... Și cu al doilea viceprimar, de la PSD, Cristian Niculae primarul Ovidiu Crețu a avut o relație bună cât acesta a fost șeful gărzii de Mediu Bistrița - „am avut un mod de lucru care arată că nu tratăm bolnavul, ci facem previziuni”.
AFLĂ din materialul VIDEO ce părere are despre noii viceprimari primarul Ovidiu Crețu, mulțumit că „avem o majoritate confortabilă în consiliu și lucrurile vor merge mai repede”: