Instalarea noii fântâni arteziene s-a făcut fără acordul Consiliului Local! Asta îi reproşează Stelian Dolha, co-preşedintele PNL BN, primarului Ovidiu Creţu. Liberalul spune că primarul a greşit şi că a făcut totul de capul lui.
„Din punct de vedere estetic nu pot să spun nimic pentru că nu mă pricep. Am auzit unii specialişti care au spus că da, e o lucrare de artă, e în regulă, dar sunt alte două motive pentru care o să îi spun domnului Ovidiu Creţu că a greşit şi care mă intrigă. Domnul Creţu şi-a permis să amplaseze fântâna arteziană fără acordul Consiliului Local", a declarat astăzi la o conferinţă de presă Stelian Dolha.
Dolha spune că primarul ar fi trebuit să consulte Consiliul Local, aşa cum a mai făcut şi cu alte ocazii şi a dat ca exemplu mutarea statuii lui Alexandru Ioan Cuza din faţa sediului Poliţiei în faţa Bisericii de la Coroana, lucru pentru care s-a cerut acordul Consiliului Local.
„Acum că s-a amplasat asta acolo (n.red. fântâna arteziană) nu a mai fost nevoie de nimic. Am înţeles că a băgat-o ca şi reparaţie la Direcţia de Servicii Publice. E legal, e nelegal? Nu eu trebuie să hotărăsc, dar alţii e clar că trebuie să hotărască cât e de legal ce s-a întâmplat acolo.", a mai spus Dolha.
Liderul PNL este nemulţumit şi pentru că primarul nu ar fi cerut o expertiză prin care să se arate dacă acea fântână arteziană, mai exact floarea de crin, se potriveşte peisajului şi clădirii Palatului Administrativ.
Dolha a mai vorbit şi despre faptul că primarul Creţu nu ţine cont de părerile bistriţenilor şi spune că de 8 ani de zile Ovidiu Creţu „s-a închis" în Primăria Bistriţa.