Un incendiu de mari proportii a cuprins azi-noapte doua cabane de la Valea Mariilor, din complexul Poiana Zanelor. In urma cercetarilor, pompierii au ajuns la concluzia ca cel mai probabil incendiul a pornit de la un scurt circuit. Politistii fac insa cercetari mai amanuntite.
Pompierii au fost solicitati aseara, la ora 23.22, sa intervina la un incendiu care a cuprins doua cabane din complexul Poiana Zanelor de la Valea Mariilor. Spre locul incendiului au plecat patru autospeciale cu apa si spuma ale echipelor de voluntari din Sant, Rodna si Maieru, o masina de la Nasaud si o echipa operativa ISU de la Bistrita si o alta din cadrul Politiei Nasaud.
Lupta cu flacarile a durat ore intregi, incendiul fiind anihilat abia la ora 06.00.
Pagubele sunt enorme insa pana la aceasta ora nu s-a stabilit cu exactitate valoarea acestora. Focul a mistuit doua cabane din complexul turistic, pe o suprafata de 900 mp. Prima cladire care a ars in intregime (de aici pornind si incendiul) a fost cea care adapostea piscina, un restaurant, sala de sport si avea 12 camere pentru cazarea turistilor. Cabana si piscina au fost renovate recent.
De aici flacarile s-au extins si la o alta cabana, cu 16 locuri situata in apropiere, care a fost distrusa si ea in proportie de 80 la suta. Interventia pompierilor a reusit sa limiteze extinderea focului la celelalte cladiri.
Dupa stingerea incendiului, pompierii au ajuns la concluzia ca cel mai probabil flacarile au izbucnit de la un scurtcircuit.
Administratorul complexului spune insa ca nu este exclusa nici o mana criminala, motiv pentru care Politia din Nasaud face cercetari in continuare pentru a stabili cauzele exacte ale incendiului.