Unul dintre cei mai celebri VJ ai României – Mircea Zara – realizatorul emisiunii Clubzone la Music Channel a sosit încă de ieri la Festivall Usturoiului în Ţinutul Contelui Dracula. Celebrul VJ a rămas impresionat de Colibiţa. Despre muzica românească, un singur cuvânt – HAOS.
Mircea Zara, VJ-u care va încheia concertele în această seară la Festivalul Usturoiului a sosit încă de ieri în judeţul nostru iar în această dimineaţă a venit la Valea Străjii pentru probele de sunet.
“Este un tărâm de basm... Multe poveşti am auzit despre zona asta, Tihuţa – Colibiţa legate şi de figura lui Dracula. Deşi mi se pare că Branul ar fi mai apropiat de legenda asta, este incredibil de frumos. Am trecut de nenumărate ori pe-aici şi niciodată n-am reuşit să mă opresc… Am rămas impresionat. E un colţ de paradis...” a povestit Mircea Zara pentru Bistriţeanul.ro.
Cât despre muzica românească, Mircea Zara nu a înfăţişat-o în culori prea optimiste: “Mediul virtual pentru muzica românească nu este un pericol. Dimpotrivă, internetul ajută foarte mult la promovarea muzicii româneşti… Bine ar fi să se şi facă muzică, să se mai şi compună cu adevărat. Aşa, cu doar două-trei note repetate la nesfârşit pe o scenă – nu faci muzică. Eu nu numesc asta muzică, cel puţin.” a precizat Mircea Zara, adăugând că în aceste momente, scena muzicală românească poate fi descrisă într-un singur cuvânt – haos.
“Din punctul meu de vedere muzica românească e împrăştiată şi haotică, nu are consistenţă... Sunt foarte puţini cei care chiar reuşesc să compună şi să cânte muzică în zona pop, dance” a mai spus Mircea Zara – VJ-ul care va încinge atmosfera în această seară, la Valea Străjii, la Festivalul Usturoiului, unde pe scenă vor mai urca şi ADDA, JO, Randy şi UDDI.