Noaptea de 4-5 martie 2018 a pecetluit lunga discuție despre decernarea premiilor Oscar în cel de-al 90-lea an de existență al Academiei Americane de Film (AMPAS: Academy of Motion Picture Arts and Sciences). În aparență, cel mai râvnit premiu, fiindcă a aparținut acestei gale aniversare.

În realitate, dincolo de acest aspect de suprafață, a demonstrat tendința de a deschide calea abordărilor, cu mult curaj, a celor mai stranii, dar și incitante povești cinematografice. A câștigat, după cum bine știți la această oră, lungmetrajul „The Shape of Water” („Forma apei”), regizat de Guillermo del Toro (mai cunoscut după filmele: Blade II, Hellboy sau Pacific Rim) primind, cele mai multe trofee la gala premiilor Oscar: 4 statuete! Pelicula, cu Sally Hawkins în rol principal, a fost premiată la categoriile „cel mai bun film”, „cel mai bun regizor”, „cea mai bună scenografie” şi „cea mai bună coloană sonoră”.

Cunoscutul critic de teatru și film, Irina Margareta Nistor afirmă că „a meritat premiul pentru că trama peliculei este un amestec de iubire duioasă, imposibilă (om și ființă amfibie), de prietenie şi de politică relativ actuală, chiar dacă conținutul povestirii este situat în anii '60”. Mai mult, „The Shape of Water” a fost şi filmul cu cele mai multe nominalizări, concurând la 13 categorii, dar şi cel cu cele mai multe victorii, după cum s-a văzut.

Ambii critici, Irina Margareta Nistor și Cristian Tudor Popescu vorbesc doar de o afirmată simetrie a corectitudinii politice! „Mişcările #MeToo şi Time’s Up (pe tema violențelor conjugale și avansurilor sexuale, forțate) au influenţat votul, din păcate” (IMN)... „Avem niște femei - una cu dizabilități, este mută, una de culoare - agresate, lovite, chiar omorâte de un alb crud, rasist, musculos, cu fălcile proeminente... corectitudinea politică, e evidentă, deoarece personajele marginale, minoritare, asuprite de societate, aflate în situații dificile au câștigat la capitolul scenariu (...) Dar nu are legătură cu valoarea cinematografică. Faptul că abordezi un subiect de acest fel nu ar trebui să îţi dea o şansă în plus. Trebuie să conteze estetitcul şi nu, să îi spunem, eticul în cazul de faţă, deși corectitudinea politică e discutabilă şi din punct de vedere etic” (CTP). Foarte discutabil acest punct de vedere, defel axiomatic!

În ceea ce-l privește pe Gary Oldman, acesta a meritat premiul de „cel mai bun actor în rol principal”, pentru că era „cel mai bun între cei nu foarte buni” (!), spune Cristian Tudor Popescu. El este de părere că filmul „The Darkest Hour” („Ziua decisivă”) „se concentrează prea mult pe imitarea ticurilor, pe maimuțărirea uneori a personajului real, Churchill și mai puțin pe reconstituirea istorică”. Filmul, consideră jurnalistul, este unul de factură propagandistică, având accente de ˂manipulare patriotică˃.

Ca cinefil și iubitor al actului artistic foarte muncit, nu pot să fiu de acord cu domnul Cristian Tudor Popescu când minimalizează efortul creativ al lui Gary Oldman, cotându-l ca „mai puțin bun”, decât X sau Y, raportându-se la Denzel Washington, cu un rol, e adevărat, nu prea inspirat în „Roman J. Israel Esq.”, cu Timothee Chalamet, frumosul adolescent, din „Call Me By Your Name” cel pe care industria filmului vrea să-l propună ca viitor mare star și care a și fost nominalizat la categoria cel mai bun actor, Daniel Day-Lewis, („Phantom Thread“) și Daniel Kaluuya, („Get Out”).

Fără să fiu rău, este evident pentru mine că domnul CT Popescu nu a muncit niciodată la „facerea” unui film, ce să mai spun de crearea unui personaj. Subiectiv cum îl știm, îl preferă pe actorul englez Brian Cox, în rolul marelui om politic din timpul celui de-al II-lea război mondial. „The Darkest Hour” e un film de propagandă, pentru criticul nostru, în care personajul recreat, al lui Churchill, este imitat mai degrabă. Gary Oldman - care altfel „e un actor foarte bun” (se contrazice dl. CTP) - machiat extraordinar, e preocupat aici de a imita ticurile și dansul lui Churchill. „În vreme ce, de pildă, în alt film, tot britanic, făcut în 2017, care, vedeți, se numește chiar Churchill - în vreme ce acesta se numește The Darkest Hour, titlu propagandistic - celălalt are titlu sec, de reconstituire istorică, o reconstituire istorică foarte bună, cu Brian Cox, care nu se concentrează pe imitări, ci pe spiritul personajului și, datorită scenariului, și pe greșelile, unele foarte grave ale lui Churchill, cum ar fi faptul că s-a opus până în ultimul moment debarcării aliate în Normandia, greșind. În vreme ce dincolo, în The Darkest Hour, avem secvențe de manipulare de-a dreptul patriotică, cum e cazul consultării poporului, în metrou, de către Churchill, secvență ficțională” (CTP).

Frances McDormand a luat Oscarul pentru „cea mai bună actriță în rol principal”. Cristian Tudor Popescu consideră, de altfel, că filmul în care apare ea, „Three Billboards Outside Ebbing Missouri”, („Trei panouri publicitare în afara orașului Ebbing din statul Missouri”), alături de „Dunkirk” (locul înfrângerii dureroase a trupelor britanice la începutul celui de-al doilea război mondial), al lui Christopher Nolan sunt producțiile „nedreptățite” la Oscarurile de anul acesta.

Frances McDormand, care a mai câştigat un Oscar în 1997 pentru rolul din „Fargo”, a fost desemnată Cea mai bună actriţă în rol principal la gala Oscar 2018, pentru interpretarea unei mame, disperată să-l prindă pe ucigaşul fiicei sale din „Three Billboards Outside Ebbing, Missouri”. Frances McDormand a oferit şi unul dintre cele mai puternice şi emoţionante discursuri ale serii, rugându-le pe femeile nominalizate la Oscar 2018 și apoi pe toate celelalte actrițe nominalizate de-a lungul anilor și aflate în sală, să se ridice în picioare pentru a sublinia faptul că sunt extrem de puţine, față de reprezentanții „sexului tare”.

În discursul de acceptare, Frances a dorit să împartă premiul cu prietenele şi colegele de breaslă prezente în sală: „Hiperventilez, dacă e să cad, ridicaţi-mă pentru că am câteva lucruri de spus!” Atitudinea curajoasă a actriței McDormand a fost urmată de ropote de aplauze, acordate minute în șir de reprezentanții ambelor sexe, pentru că a spus un mare adevăr.

De asemenea, îl revoltă pe dl Cristian Tudor Popescu de ce s-a dat premiul scenariului adaptat „Call Me By Your Name” („Strigă-mă pe numele tău”), pentru că e vorba acolo de un amor homosexual între un adult și un minor,

când, susține criticul, ar fi putut să ia acest premiu Logan, un film execelent despre bătrânețea și moartea lui Wolverine, X-Man sau Mudbound, despre rasismul în America din anii 50.

Îmi pare rău, dar unei subiectivități ca cea a producătorului, plus toată echipa sa, plus miile de spectatori care au văzut deja filmul, cărora le-a plăcut, nu poate fi contrapusă propria-i opinie, pe un ton de „sentință definitivă”, numai pentru faptul că ești mai mult sau mai puțin critic profesionist de film... Nu sunt de acord cu tonul peremptoriu al opiniei. Nu discut conținutul. Dacă-i până acolo, nici violența excesivă din Logan nu are nimic educativ!

Mă bucur că, în schimb, Cristian Tudor Popescu este încântat de actrița Frances McDormand, care a luat Oscarul pentru rolul principal, și consideră, de altfel, că filmul în care apare ea, „Three Billboards Outside Ebbing Missouri”, alături de „Dunkirk” al lui Christopher Nolan sunt producțiile „nedreptățite” la Oscarurile de anul acesta.

Referitor la producțiile străine, a luat Oscarul filmul chilian „Una Mujer Fantastica” („O femeie fantastică”), „un transsexual, și el asuprit de societatea crudă”... respectându-se viziunea de ansamblu: minoritatea chinuită și supusă ostracizării publice în numele unor norme etice, extrem de severe și abuzive – ceea ce se înscrie tot în ideea-cadru de „corectitudine a atitudinii politice”.

Nominalizat a fost și filmul suedez „The Square”, foarte interesant. Personajul principal intră să mănânce ceva în restaurant, la intrare e o cerșetoare. N-are bani să-i dea, iese, după un timp. E un tip milostiv. Cerșetoarea e româncă, îl înjură pe românește. Iar când ăla îi zice că nu are bani, dar i-ar putea cumpăra ceva de mâncare, pe card, n-apucă să termine, că cerșetoarea îi strigă „ciabatta chicken”. Stupefiat, omul îi cumpără minunea aia „fără ceapă”… Umor.

Filmul românesc nu a intrat acum pe ultima sută de metri, cum se mai spune, a Oscarului. Să sperăm că lucrurile se vor schimba în bine la viitoarele ediții. Avem și regizori tineri și actori și cineaști foarte talentați. Deocamdată atât. Vă promit că reluăm discuția după ce voi reuși să văd în liniște aceste pelicule.

Despre Oscar 2018 am vrut mai mult să subliniez aceste două aspecte: Primul – nu se poate trece cu indiferență pe lângă eveniment fiindcă acesta ne va marca, îi va marca mai ales pe copiii noștri, pentru următorii ani. Influența audio-vizualului asupra psihicului colectiv tânăr poate fi decisivă.

Al doilea – există în fiecare din noi o ștachetă a valorilor morale. Cred că, dincolo de ce spun criticii de film, trebuie să o fixăm acolo unde vocea noastră interioară ne indică că-i este locul. Și să o lăsăm așa. Viața ne va demonstra, în timp, că nu ne-am înșelat!

Mircea Seleușan