Fiica preotului greco-catolic Vasile Tătaru din Bistriţa, care a slujit ani de zile în biserica de la Coroana – Livia Ana Tătaru este una dintre personalităţile uimitoare care luminează viaţa oraşului cu o fascinantă (pe alocuri plină de tristeţe) poveste de viaţă. Astăzi împlineşte venerabila vârstă de 90 de ani, iar Bistriţeanul.ro îi doreşte în continuare multă sănătate şi liniştea atât de necesară după o viaţă plină de peripeţii, aventuri, suferinţe şi bucurii.

Ana Tătar a făcut primele clase în şcoala românească azi cunoscută drept Colegiul „Andrei Mureşanu”, dar a învăţat perfect şi germana, la Colegiul evanghelic săsesc „Liviu Rebreanu”, a fost invidiată şi uneori nedreptăţită de profesoarele ei, a studiat engleza la Cluj şi a absolvit Universitatea Babeş Bolyai din Cluj-Napoca în 1950, fiind profesoară de liceu mai întâi la Arad, apoi la Liceul „Liviu Rebreanu” din Bistriţa, iubindu-şi elevii mai mult ca orice şi chiar sărind în apărarea lor şi ferindu-i de la exmatriculări.

Din 1958 şi până în 1970 a fost lector la Catedra de Engleză a universităţii clujene, după care a emigrat în Germania, unde a lucrat ca lector la Universitatea din Mannheim şi la Editura Springer din Heidelberg. În 1975 şi-a dat doctoratul la Bonn, după care şi-a susţinut doctoratul şi la Cluj, în 1995.

Povestea ei de viaţă se împleteşte şi se întreţese firesc cu fire din povestea Bistriţei postbelice în care tatăl ei – apropiat al faimosului preot Iuliu Hossu – a fost trimis să slujească. Deşi a fost închis de trei ori şi a avut de suferit din cauza  apartenenţei la partidul lui Iuliu Maniu, fiind oprimat şi redus la tăcere de regimul comunist, fiica lui, Livia Ana Tătaru, nu a ezitat şi a donat două dintre casele părintelui său pentru Biserica Ortodoxă: una dintre ele a contribuit şi a ajutat comunitatea din oraş să înalţe Biserica „Sfinţii Petru, Pavel şi Andrei”, pe strada Andrei Mureşanu, colţ cu Crinilor. Şi apartamentul în care locuieşte acum, pe strada „Grigore Bălan” va ajunge tot la Biserică, căci Ana Tătaru a decis să îl doneze şi pe acesta, după moartea sa.

S-a născut pe 15 iulie 1927, încântată, mai în glumă, mai în serios, de coincidenţa de a fi născută în aceeaşi zi cu faimosul Rembrandt, iar azi, când a ajuns la venerabila vârstă de 90 de ani, luciditatea şi modestia cu care istoriseşte episoade din viaţa ei sunt impresionante pentru oricine o ascultă şi are răbdare să admire zeci de tablouri care îi împodobesc pereţii casei, ilustrând diplome şi distincţii cucerite într-o viaţă de om dedicată studiului şi ştiinţei în care Ana Tătaru recunoaşte că s-a refugiat, dezamăgită şi îndurerată de faptul că a pierdut două sarcini şi că soţul ei a turnat-o la Securitate.

Înainte de a avea de-a face, însă, cu deziluziile unei căsnicii nefericite, pe când încă era elevă de liceu, prin primăvara anului 1944 şi cîteva luni în 1945 a fost curtată insistent de comandantul rus care a condus oraşul după terminarea războiului: „A fost o poveste romantică neobişnuită care poate că nu s-ar fi putut întâmpla în zilele noastre”, a recunoscut Ana Tătaru, amintindu-şi că a fost peţită inclusiv de fiul celebrului istoric Nicolae Iorga. Epilogul neobişnuitei poveşti de iubire cu comandantul sovietic a avut loc 15 ani mai târziu, în Moscova anilor 1960, când în URSS, dar şi în România comunismul se instalase deja cu totul, şi când şi-a reîntâlnit admiratorul din tinereţe, bolnav şi suferind de cancer, dar cu gândul încă la ea... „Durata peste ani a acestei iubiri nu a fost un fapt divers. Sunt mulţumită că nu s-a pierdut, acoperită de praful anilor”, a povestit Ana Tătaru care a consemnat-o de altfel, şi în volumule autobiografice intitulate „Oameni şi umbre”, publicate în 2005, pe când avea 78 de ani.

„Ce pot să-mi doresc în plus de la viaţă sau de la oamenii din Bistriţa? Poate doar să preţuiască aşa cum se cuvine limba română, pe care eu o consider sfântă între sfinţii lui Dumnezeu”, a povestit Ana Tătaru pentru Bistriţeanul.ro, recunoscând că modelul ei este în continuare Iisus şi că doar credinţa în Dumnezeu şi rugăciunea au ajutat-o să-şi învingă bolile, nenorocirile de care a avut parte în viaţă sau duşmăniile oamenilor, să se bucure de minunile mărunte ale vieţii, de natură sau de oamenii de valoare pe care a avut şansa să-i întâlnească de-a lungul vieţii.

Ana Tătaru s-a bucurat de aprecierea semenilor săi atât în Germania, unde a trăit zeci de ani, dar şi în SUA sau Japonia unde a ajuns să călătorească cu prilejul unor congrese ştiinţifice şi unde a fost nominalizată de două ori pentru titlul onorific de „Femeia Anului”, publicând, de-a lungul vieţii, peste 100 de lucrări ştiinţifice şi cărţi esenţiale pentru fonetica şi lingvistica ce au pasionat-o atât de mult: A contrastive study of the Pronunciation of Romanian and English (1975), The Pronunciation of Romanian and English: two basic contrastive analyses (1978), Rumänisch: die Aussprache / Româna: Pronunţarea / Romanian: Pronunciation (1983), Romanian pronouncing dictionary – Rumänisches Aussprachewörterbuch – Dicţionar de Pronunţare a Limbii Române, volumele I şi II (1984), O româncă printre străini (1996), Limba română – specificul pronunţării în contrast cu germana şi engleza (1997).

Ana Tătaru este şi Cetăţean de Onoare al municipiului Bistriţa, dar şi autoarea primului dicţionar de pronunţare a Limbii Române şi, totodată, a primului dicţionar românesc care utilizează alfabetul fonetic internaţional (IPA) pentru transcrierea cuvintelor limbii române standard.