CSM Bistrița a trecut cu succes și peste cel mai greu adversar din campionatul Diviziei A de handbal feminin. Astăzi, într-o Sală Polivalentă plină și extrem de frenetică, echipa bistrițeană a bătut cu 31-23 pe Cetate Devatrans, în penultima etapă a turului și a revenit pe prima poziție în clasament.
Debutul partidei a fost favorabil echipei noastre care a avut imediat 2-0 și eliminare de două minute în tabăra hunedoreană. Însă, jocul s-a echilibrat repede și a devenit mult mai greu decât părea. Antrenorul Devei, Adrian Palko, le-a citit bine pe bistrițence și le-a blocat contraatacurile pe stânga, acolo unde Andrada Maior Pașca făcea ravagii de obicei.
Însă ce n-a știut tehnicianul oaspetelor e că echipa noastră are și pe dreapta o handbalistă, la fel de valoroasă, Adriana Tamaș. Ea a fost jucătoarea debutului de meci și doar lovită din toate părțile și cu nasul spart a putut fi dată la o parte din entuziasmul ei spre gol. Iar atunci, din urmă a venit artileria grea, Oana Chirilă, Geta Vârtic și Oana Cârstea, care au fost principalele responsabile cu scorul pauzei, 14-11.
În partea secundă, ritmul echipei bistrițene a scăzut ușor și în minutul 11, devencele au reușit să egaleze, pentru prima și ultima dată în meci. Atunci a ieșit la rampă argintul viu al echipei noastre, Andrada Maior Pașca, care n-a mai putut fi oprită cu toate eforturile adversarelor. Micuța extremă a ridicat sala în picioare de câteva ori și a marcat în momente dificile pentru echipa ei.
Lângă Andrada, o mână importantă de ajutor a dat o jucătoare proaspătă, de pe bancă, Andriță, care a rupt definitiv echilibrul de pe teren. Cu 5 minute înainte de final, CSM avea 6 goluri avans și sala vuia cum n-a făcut-o de mult. Ultima fază, o lovitură de la 7 metri transformată perfect de Vezentan, a descătușat total atmosfera acestui meci, unul dintre cele mai spectaculoase evenimente sportive bistrițene din ultimii ani.
Materialul VIDEO îl puteți accesa AICI: