Într-un discurs năucitor în care i-a mustrat și chestionat fără rezerve pe cei prezenți la conferință (inclusiv pe primarul Ovidiu Crețu sau pe ÎPS Andrei Andreicuț!), pictorul Sorin Dumitresu și-a uluit auditoriul: „Icoana este adusă în fața poporului care amestecă imbecil sfinții cu găinarii și trebuie să facă față acestei mulțimi pestrițe...!”
Într-un discurs năucitor în care i-a mustrat și chestionat fără rezerve pe cei prezenți la conferință (inclusiv pe primarul Ovidiu Crețu sau pe ÎPS Andrei Andreicuț!), pictorul Sorin Dumitresu și-a uluit auditoriul: „Icoana este adusă în fața poporului care amestecă imbecil sfinții cu găinarii și trebuie să facă față acestei mulțimi pestrițe...!”
Plin de patos și îndârjire, mustrător sau azvârlind cu întrebări încuietoare în dreapta și-n stânga – pictorul acad. dr. prof. univ Sorin Dumitrescu s-a desfășurat în toată splendoarea cu un discurs pitoresc în care a vorbit despre destinul tragic al Brâncovenilor, dar și despre gașca de golani care a pus mâna pe afacerea Icoana și care i-a adus pe pictori în situația de a picta bisericile într-un mod barbar: „De asta bisericile de azi sunt pictate urât și au devenit avortoni... Nădajduiesc că ÎPS Andrei în teribila îndrăzneală de care dă dovadă – să iasă din toropeală și să acționeze” a remarcat Sorin Dumitrescu, criticând și faptul că au fost prezenți atât de puțini preoți, pentru că în primul rând lor li s-ar fi adresat un asemenea subiect.
Remarcând și absența primarului Ovidiu Crețu din sală la 15-20 de minute după începerea conferinței, pictorul a exclamat: „Unde este domnul primar Crețu? Ah, a plecat! Desigur, dânsul știe deja toate aceste lucruri....”.
Sorin Dumitrescu a amintit, pe de altă parte, și de tulburătoarea frumusețe a icoanelor existente în creștinism: „Icoana noastră este mai brează decât toate piramidele la un loc!” a subliniat pictorul adăugând că în tot Egiptul nu se găsește om pictat cu Dumnezeu în brațe, cum există în creștinism.
„Icoana este adusă în fața poporului care amestecă imbecil sfinții cu găinarii și trebuie să facă față acestei mulțimi pestrițe... Suntem în plin creștinism magic. Nu ne mai interesează la ce ne rugăm. Ce este o icoană? O icoană care nu arată ceea ce NU S-A VĂZUT nu mai este icoană!” a remarcat pictorul Sorin Dumitrescu, în conferința sa intitulată „Mucenicia europeană a ultimului Constantin”.
Conferința s-a desfășurat în această după-amiază, în sala de ședințe a Primăriei iar Sorin Dumitrescu și-a electrizat audiența povestind despre icoana nefăcută de mâna omului, despre taine, despre evenimentul epocal petrecut prin mijlocirea lui Constantin Brâncoveanu: „300 de ani am stat în expectativă la o mărturisire a credinței fără precedent în toată Europa”
Sorin Dumitrescu a povestit și despre icoana realizată de dânsul care poate fi admirată de mâine, timp de o lună de zile, la Galeria Arcade 24 din Piața Centrală: „Nu mi-a comandat nimeni această icoană, n-am mai pictat icoane de 10 ani, pur și simplu brusc m-am trezit că trebuie să fac această icoană...” a mărturisit Sorin Dumitrescu.
Mâine, de la ora 14.00, aveți șansa de a urmări o nouă conferință: la Universitatea Babeș-Bolyai, Extensia Bistrița, în Aula Magna, acad. dr. prof. univ Sorin Dumitrescu, pictor și președinte al Fundației Anastasia va vorbi despre „Lințoliul nedesfăcut al lui Nichita”.
Tot mâine, dar de la ora 18.00, la Galeria Arcade 24 bistrițenii vor avea parte de un eveniment cu totul special: vernisajul expoziției personale de pictură a lui Sorin Dumitrescu.
Expoziția „4 țintiri scurte” va fi prezentată de criticul Oliv Mircea iar autorul va oferi, cu acest prilej, și câteva informații recente asupra straniei morți a pictorului Vincent van Gogh. Colecționarii de artă vor putea achiziționa două opere de excepție: Noi și icoana și Tablou cu orbi – in memoriam Nichita – semnate de Sorin Dumitrescu iar iubitorii de cărți vor avea la dispoziție volumul „Antimetafizica”, cu o prefață semnată de Sorin Dumitrescu.