Un filmuleț de 4 minute circulă pe Facebook. Localitatea Parva, cu peisajele care te fac să simți dorul de casa bunicilor și de liniștea de la sat, este splendidă, iar aprecierile nu au întârziat să apară.
Pe pagina de Facebook Dimex Company a fost publicat un filmuleț în care se face un tur al localității Parva. Peisajele spectaculoase au adus multe aprecieri pe rețeaua de socializare.
Primarul Ioan Strugari a distribuit și el filmulețul: „CEA MAI FRUMOASĂ LOCALITATE DE MUNTE, PARVA - BISTRIȚA NĂSĂUD”, a scris acesta.
Filmulețul a fost realizat de Cosmin Tomoiagă și are deja aproape o sută de distribuiri pe Facebook.
Foto: screeshot video