Un accident a avut loc in aceasta seara pe strada Ion Slavici la trecerea la nivel cu calea ferata. O masina a fost lovita de un tren si trei tineri au fost raniti.
Neatentia l-a costat mult pe soferul unui BMW. Tanarul nu s-a asigurat cand a vrut sa treaca peste calea ferata pe strada Ion Slavici iar masina pe care o conducea a fost lovita de un tren.
Autoturismul a fost proiectat cativa metri mai departe intr-un sant.
Tinerii au fost scosi afara din autoturism de martorii accidentului. Pana la sosirea echipajelor medicale doi dintre ei au fost dusi cu o masina la spital.
Al treilea ranit a fost preluat de medicii de pe autospeciala de Terapie Intensiva Mobila din cadrul SMURD iar dupa ce i-au fost acordate primele ingrijiri a fost transportat la spital.
Se pare ca cei trei tineri au avut mare noroc si s-au ales doar cu cateva rani si o sperietura zdravana in urma accidentului suferit.
Pret de cateva minute traficul in zona a fost restrictionat.
In prezent politistii sunt la fata locului si fac cercetarile necesare pentru stabilirea imprejurarilor exacte in care a avut loc accidentul.
Soferul are 23 de ani si este din localitatea Monor. El se afla in masina impreuna cu un prieten de-al sau si cu o alta tanara. Cei trei s-au ales cu traumisme craniene insa sunt in afara oricarui pericol.