Creaţiile sale împodobesc birourile şefilor din Consiliul Judeţean, inclusiv Emil Radu Moldovan şi Alexandru Pugna se mândresc cu ele în birourile lor, munceşte cu o teribilă patimă, găseşte forma ideală de a se povesti pe sine şi are o genială sclipire astrală. De azi poate fi admirat într-o spectaculoasă expozţie şi la Bistriţa.
Muzeul Judeţean a inaugurat ieri o spectaculoasă expoziţie semnată de pictorul Ştefan Pelmuş despre care criticul de artă Corneliu Antim a mărturisit că lucrează cu o patimă teribilă, fără să se desprindă de şevalet, înfăţişează o cosmogonie fantastică, o genială sclipire astrală, o virtuozitate extraordinară – fără să facă jonglerii – şi o formă ideală de a se povesti pe sine.
“Spectacolul Pelmuş este fără sfârşit” a mai spus Corneliu Antim invitat să prezinte tablourile expuse de Ştefan Pelmuş – dintre care unele chiar merită privite cu lupa, altele conţin o nebănuită poveste, altele sunt încărcate de simboluri…
În deschiderea expoziţiei a vorbit şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Alexandur Pugna, care i-a salutat pe artiştii prezenţi la vernisaj – o parte dintre ei chiar recent întorşi din prima serie a taberei de pictură încheiate tot ieri, la Colibiţa – o tabără organizată de Centrul Judeţean pentru Cultură care a reunit peste 40 de pictori din Bistriţa şi din întreaga Românie. “Am venit cu mare bucurie la acest vernisaj” a mai spus Alexandru Pugna, mărturisind că impresionante tablouri ale maestrului Ştefan Pelmuş există şi în birourile preşedintelui Consiliului Judeţean – Emil Radu Moldovan, dar şi în biroul său.
Gavril Ţărmure, managerul Centrului Judeţean pentru Cultură a a povestit despre şcoala de vară de la Colibiţa – câteva dintre lucrările expuse ieri de Ştefan Pelmuş fiind realizate chiar în cadrul acelei tabere de pictură coordonate de Marcel Lupşe, pe partea dreaptă a lacului de la Colibiţa.
“A fost o adevărată contaminare prin fericire, am încercat să le asigurăm artiştilor climatul perfect pentru creaţie…” a spus, între altele, Gavril Ţărmure, adăugând că Ştefan Pelmuş este un pictor foarte bun şi greu de egalat, abordând o tehnică a celor mai buni meseriaşi.
Marcel Lupşe, la rândul său, a remarcat garnitura foarte serioasă de cunoştinţe a pictorului, expresivitatea ieşită din comun, complexitatea artistului dar şi vocaţia prieteniei de care se bucură artistul şi harul său aparte de a coagula în jurul său artişti, de a aduna prieteni într-o admirabilă lucrare împreună...