Prezent duminică la Festivalul Usturoiului, președintele de Consiliu Județean, Radu Moldovan, a dezvăluit faptul că pregătește un parc tematic dedicat Contelui Dracula, chiar în locul unde este poziționat castelul din romanul lui Bram Stoker.
În a doua zi a Festivalului Usturoiului, dedicată muzicii populare, pe scenă a urcat și președintele de Consiliu Județean, care a făcut cunoscute planurile pe care le are pentru acea zonă deosebită, care găzduiește evenimentul.
„Noi ne dorim ca, în următoarea etapă, să începem demersurile ca toată această zonă să se dezvolte și să fie în următorii ani plină de pensiuni, în vecinătatea parcului tematic Dracula”, a dezvăluit, duminică, la Festivalul Usturoiului, președintele de Consiliu Județean, Radu Moldovan.
Acesta a mai ținut să precizeze că Pasul Tihuța are parte de un brand extrem de important, care însă nu a fost pus în valoare și promovat de către nimeni. Dacă proiectul va fi pus în practică, acesta va fi primul parc de distracții din țară dedicat Contelui Dracula.
„Am avut un proiect de punere în valoare a acestei văi și eu sunt extrem de optimist că în condițiile în care vom pune în valoare acest proiect, o parte dintre frații și nepoții noștri nu vor mai trebui să meargă slugi nici în Germania, nici în Italia, ci vor putea să stea aici acasă, pentru că o să aibă ce să lucreze aici. Vom putea să îi aducem pe spanioli, nemți, italieni, atunci când acest mit al Contelui Dracula va fi pus aici în valoare, pentru că încearcă să-l fure cei de la Bran, cei de la Sighișoara. Încearcă mulți să-l fure”, a completat Radu Moldovan.