Doar 3% din ceea ce se publică în SUA îl reprezintă traducerile – au recunoscut Ward Tietz, Leonard Schwartz și Tara Skurtu invitaţi azi la prânz la un dialog cu cititorii bistriţeni. „Suntem o cultură orientată spre interior, rareori se aude vocea celorlalţi”, au mai spus poeţii americani pe care bistriţenii au ocazia să-i asculte azi la Sinagogă.
Plan B Club Café din Bistrița a găzduit astăzi la prânz un dialog cu poeţii americani invitaţi la Festivalul „Poezia e la Bistriţa”. Ward Tietz, Leonard Schwartz și Tara Skurtu au povestit despre comunităţile de poezie existente pe continental American, despre faptul că doar 3% din ceea ce se publică în SUA sunt traduceri – „suntem o cultură orientată spre interior, rareori se aude vocea celorlalţi”, despre actul de solidaritate pe care îl reprezintă poezia sau dinamica dintre scriitorul şi cititorul de poezie, despre realitatea că în America, fiind o ţară atât de mare, nu există opinii critice unitare în legătură cu ce înseamnă un poem bun sau ce poeţi trebuie citiţi, despre regionalismul culturii americane, dar nu doar al acesteia.
Tara Skurtu s-a referit la legătura între poezie şi social media – cea mai scurtă şi directă cale de a stabili o conexiune cu realitatea contemporană, în timp ce Ward Tietz a remarcat aspectele pozitive şi negative ale faimoaselor cursuri de creative writing din universităţile americane.
Moderator a fost poetul Radu Vancu, iar interpretul întâlnirii – Florin Bican.
Festivalul „Poezia e la Bistriţa” continuă astăzi la Galeria „Arcade 24” (UAP Bistrița) care va găzdui, de la ora 16:30 – vernisajul expoziției Haute couture / Haute culture de Ion Barbu şi lansarea cărții-album și a fotografiilor din Sticle pentru minte, inimă și literatură, o antologie sui-generis de poezie olografă românească pusă în capodoperă de Mihai A. Barbu și Ion Barbu (editura Charmides, 2016).
Lecturile poetice continuă de asemenea la Sinagogă, de la ora 19.00 – cu invitaţii Matthew Sweeney, Ernest Wichner, Tara Skurtu, Ion Mureșan, Teodor Dună, Alina Aliteea Tite, Andy Fierens şi Ward Tietz.
Intermezzo-ul muzical îi va aparţine, de această dată, unui muzician din noul val de tineri care se ocupă de jazz în Israel – Daniel Zamir – saxofon și voce, alături de chitaristul Nitzan Bar – pe care aţi avut ocazia să-i ascultaţi luna trecută, la Bistriţa, într-un concert senzaţional.
Concertul a început abia când au licărit primele stele pe cer. După care s-a dezlănţuit MUZICA... (VIDEO)