Bursa locurilor de muncă şi-a deschis porţile la ora 10.00 şi sute de oameni au venit pregătiţi să îşi găsească un loc de muncă. Cele mai multe job-uri disponibile sunt pentru necalificaţi şi nu puţini sunt cei care caută un astfel de loc de muncă. VEZI ce spun şomerii bistriţeni despre oferta angajatorilor şi ce speranţe au:
La Bursa generală a locurilor de muncă au fost prezenţi 75 de angajatori care au pus la bătaie peste 600 de locuri de muncă în diverse domenii. Cele mai multe oferte sunt pentru muncitori necalificaţi, mai exact 582 de job-uri scoase la bătaie, iar pentru cei cu studii superioare sunt 39 de locuri de muncă disponibile.
Nu puţini sunt cei care au venit astăzi la bursă cu speranţa că vor reuşi să se angajeze şi cei mai mulţi sunt muncitori necalificaţi, oameni trecuţi de prima tinereţe sau tineri care nu au mai lucrat niciodată.
„Caut un loc de muncă mai apropiat de casă, să nu avem de plătit bani la navetă. Caut un loc de muncă de muncitor necalificat, în orice domeniu", a declarat pentru Bistriţeanul.ro, Nicolae Petruţ.
Bărbatul are 54 de ani şi spune că a lucrat ani de zile la o firmă din Mureş, dar că este sătul de navetă şi vrea să fie aproape de familie. Ar munci orice doar ca să poată asigura celor dragi un trai decent şi se gândeşte la un salariu de 300 de euro.
Un alt bărbat aflat în căutarea unui loc de muncă a venit tocmai din Silivaşu de Câmpie cu speranţa că va reuşi să se angajeze.
„Am lucrat în domeniul forajului 25 de ani, în Mureş. Încercăm să cautăm şi noi un loc de muncă. Ne uităm, vedem ce este. Pentru mine caut un loc de muncă pentru muncitori necalficaţi că în domeniul meu nu este", ne-a declarat Vasile Sâmbotlecan.
Bărbatul ar munci în construcţii, ca mecanic sau sudor doar ca să aibă un loc de muncă şi speră că la bursa locurilor de muncă va găsi angajatorul care să îi facă oferta potrivită.
La Bursa generală de astăzi au venit şi câţiva deţinuţi de la Penitenciarul Bistriţa. Aceştia au lăsat câteva CV-uri şi speră că îşi vor găsi un loc de muncă, mai ales că unii mai au puţin timp până îşi ispăşesc pedepsele.
„Noi suntem persoane private de libertate, am venit cu un grup de deţinuţi de la Penitenciarul Bistriţa însoţiţi de cadrele aferente şi fiecare dintre noi încercăm să ne integrăm după. Trebuie să existe un pic de speranţă după, după ce plecăm de acolo (n.red. Penitenciarul Bistriţa). Am venit să ne căutăm un loc de muncă. Eu spre exemplu, ca şi privat, lucrez la Teraplast, Penitenciarul având un contract cu dânşii. Mi-a plăcut ceea ce am văzut acolo şi tocmai de asta am venit, pe viitor sper să fac parte din familia lor", ne-a declarat Teodor Rad, un deţinut de la Penitenciarul Bistriţa.
Acesta spune că a găsit şi angajatori care nu sunt deloc reticenţi atunci când află că au de-a face cu persoane private de libertate şi speră că atât el, cât şi colegii lui vor avea şansa ca după ce vor ieşi din închisoare să îşi găsească un loc de muncă şi să se poată reintegra în societate. Teodor Rad, fost profesor de Educaţie Fizică şi Sport, este închis pentru că a condus fără permis şi peste 60 de zile va ieşi din penitenciar. Până atunci el speră că îşi va găsi un loc de muncă.
Nici elevii nu au ocolit bursa locurilor de muncă de astăzi, iar o clasă de la Liceul „Agricol" a venit însoţită de o profesoară pentru a vedea care este oferta angajatorilor. Tinerii sunt interesaţi de locuri de muncă pe timp de vară, în domeniul ospătăriei.