Vorbe cu tâlc şi înţelepciune - astă-seară, în biserica de la Coroana, unde credincioșii din Bistrița au avut ocazia să participe la prima seară duhovnicească alături de părintele stareț Chiril Zegrean, de la Mănăstirea „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Parva:
Prima seară duhovnicească s-a desfășurat astăzi, la Biserica de la „Coroana”, invitat fiind părintele stareț Chiril Zegrean de la Mănăstirea „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Parva care a susținut o conferință intitulată „Hristos, ușă spre cer!”.
Gazda și moderatorul întâlnirii a fost preotul Emanuel Vidican, care a mulțumit credincioșilor prezenți, în timp ce părintele stareț Chiril Zegrean a vorbit bistrițenilor despre tentația de a face rău, despre opțiunea și alegerea de a face bine, despre Mântuitorul Isus Hristos care ne mijlocește accesul spre Dumnezeu, despre Lucian Blaga care, copil fiind, observa cum „cerul merge odată cu sine” astfel încât, curios fiind, a rugat un prieten să-l ajute să rupă cerul în două pentru a vedea ce se află înăuntru.
Starețul Chiril Zegrean a vorbit credincioșilor și despre ușa care deschide cerul oricărui credincios care este Iisus Hristos: „Dumnezeu a făcut și cerul și pământul - spațiul acesta terestru unde ne trăim și ne bucurăm de viața pământească... Dar avem ocazia să intrăm în împărăția lui Dumnezeu încă de aici, de pe pământ, trăind o viață împreună și întru Hristos, prin rugăciunea personală pe care o adresăm lui Dumnezeu, nu doar în biserică...”, a mai spus părintele stareț Chiril Zegrean.
Serile duhovnicești vor continua în biserica de la Coroana, în fiecare seară de joi, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei, acestea fiind organizate, odată cu începutul Postului Naşterii Domnului, de Parohiile Ortodoxe „Intrarea în biserică a Maicii Domnului”, Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril” şi „Pogorârea Sf. Duh”. Joia viitoare, pe 23 noiembrie 2017, în Biserica de la Coroana va fi invitat arhimandritul prof. univ. dr. Teofil Tia – duhovnicul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca.
Video @ preot Emanuel Vidican
3266 vizualizari
loading...
404 Not Found
Server Error
404
Page Not Found
This page either doesn't exist, or it moved somewhere else.
Avertisment: Introducerea comentariilor la articol este posibilă doar autentificat cu contul de FaceBook. Autorul comentariului va fi singurul responsabil de conținutul acestuia și își va asuma eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate pe site.
NOTĂ: Bistrițeanul.ro vă roagă să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în articol. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse cititorilor care au postat un comentariu sau persoanelor despre care se scrie în articol, se va sancționa prin cenzurarea partială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta comentarii.