Ies la iveală noi detalii despre atacul de la Paris, în care au fost răniți trei români, printre care și o bistrițeancă. Se pare că în local au intrat trei bărbați cu cagule, care au stropit localul cu carburant, după care au dat foc pieselor de mobilier și scărilor.
Duminică seara, la ora locală 20:30, un incendiu puternic cuprindea restaurantul românesc Transilvania, care funcționa de mai bine de 7 ani la subsolul unei clădiri într-o suburbie pariziană. Acesta era un local respectat și căutat atât de români, cât și de francezi.
La câteva zile de la atac, presa franceză face publice detalii despre teribilul atac. Potrivit martorilor, trei bărbați, cu cagule pe față, au intrat în local l-au stropit cu carburant, au pulverizat cu un spray paralizant, după care s-au apucat să dea foc pieselor de mobilier din local, terminând cu scările, pentru a împiedica lumea să iasă.
Practic, atât angajații localului, cât și clienții au rămas prinși în localul care a fost distrus în totalitate de flăcări.
„Un bărbat a intrat în restaurant și a vărsat benzină pe jos. Eu am încercat să mă feresc, dar un alt bărbat m-a stropit, iar când m-am întors avea ceva aprins în mână”, a mărturisit bucătăreasa localului, și ea de origine română.
Aceasta se afla în local alături de soț și de fetița lor. Soțul femeii a avut prezență de spirit și a scos-o pe cea mică la timp din local.
Două chelnerițe românce cu vârsta până în 30 de ani au suferit arsuri grave, medicii fiind rezervați cu privire la șansele lor de supraviețuire. Se pare că în local se aflau mai mulți oameni ai legii, 6 dintre ei fiind răniți ușor. În total, 9 persoane au fost duse la spital, trei fiind în stare mai gravă.
Ipotezele pe care le iau în calcul polițiștii
Jurnalistul francez Clement Lanot, care a ajuns la fața locului la scurt timp după producerea incendiului susține că nu este vorba despre un atac terorist, ci de un jaf care a mers prost.
Polițiștii mai iau în calcul posibilitatea ca acest atac să fie o răfuială între membrii a două comunități, vizați fiind români. Nu este exclusă nici posibilitatea ca țintele să fi fost oamenii legii, având în vedere că au fost răniți 6 polițiști. Patronul restaurantului a precizat pentru mass-media franceză că nu are dușmani și că nu înțelege de ce i s-a dat foc localului.
Un filmuleț realizat imediat după incendiu, înainte să sosească ambulanțele, le arată pe cele două chelnerițe rănite grav cum stau întinse pe trotuar, peste drum de localul care a fost cuprins de flăcări. Cele două tinere au pielea arsă și plină de funingine și abia se mișcă. La scurt timp, o a treia tânără este scoasă pe brațe de un bărbat din localul din care iese un fum negru și gros.
Una dintre ele este Lidia, care ar fi suferit arsuri pe o suprafață mare din corp. Aceasta ar fi fost supusă unei intervenții chirurgicale în cursul zilei de ieri.
Tânăra mai are trei surori, una dintre ele fiind plecată și ea în Italia. Înainte de a pleca la muncă în străinătate, tânăra muncea ca și cosmeticiană și manichiuristă, desfășurându-și activitatea atât în Rodna, cât și în Bistrița. Mai multe despre acest subiect AICI.
„Ea era o fată foarte bună, a învățat foarte bine. Stătea mai mult pe la Bistrița, noi nu am știut că era plecată în străinătate”, mărturisește o femeie din Rodna.
Mai multe despre ce spune comunitatea din Rodna despre acest teribil atac puteți urmări în materialul video de mai jos:
19021 vizualizari
loading...
404 Not Found
Server Error
404
Page Not Found
This page either doesn't exist, or it moved somewhere else.
Avertisment: Introducerea comentariilor la articol este posibilă doar autentificat cu contul de FaceBook. Autorul comentariului va fi singurul responsabil de conținutul acestuia și își va asuma eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate pe site.
NOTĂ: Bistrițeanul.ro vă roagă să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în articol. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse cititorilor care au postat un comentariu sau persoanelor despre care se scrie în articol, se va sancționa prin cenzurarea partială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta comentarii.