“Teatrul Naţional din Cluj ne-a dat posibilitatea să dezvoltăm această piesă. Este încă în dezvoltare. Vreau să spun foarte elegant că e plină de greşeli. Şi ne bucurăm de greşeli” a început Alexander Bălănescu spectacolul "God’s Playground": uimitor, fantastic, cu senzaţionale secvenţe de dragoste, ură, disperare, tristeţe, ironie, umor.
Cu uscătorul de păr şterpelit de-acasă şi folosit ca obiect de decor pe scenă la una dintre piesele spectacolului God’s Playground – Ada Milea a fost din nou senzaţională, ieri seară la Bistriţa, alături de violonistul Alexander Bălănescu.
Într-o formă de zile mari, violonistul şi-a impresionat spectatorii cu interpretarea dezinvoltă, dinamică, emoţionantă, plină de energie şi pasiune – amintind de bijuteriile create în Angels and Insects.
Ada Milea şi Alexander Bălănescu au reuşit, ieri seară la Sinagogă, să contureze un univers al umorului negru, al cinismului contemporan presărat cu războaie care nu sunt observate din cauza “traficului infernal”, cu meniuri sofisticate din care nu lipsesc coktailuri Molotov, explozii sau servicii funerare servite pentru un minim cost suplimentar, cu jocuri de-a literatura şi de-a poezia (“The poems made the monkey dream, The poems made its behavior extreme, but monkeys are not allowed to fly… Angels were passing by” sau "Carlos Santana is made in China/Only here you can reach Nirvana"), cu computere care se adresează utilzatorului (May I take control of your talent? Options? No options! Delete song!) sau cu iluzorii vise care mută celebrul cabaret Moulain Rouge în apropierea Bistriţei: "Am visat că Moulain Rouge era Teatrul Maghiar din Cluj"...
Piesa God’s Playground a deschis la sfârşitul acestei veri stagiunea teatrală 2015/2016 la Teatrul Naţional din Cluj-Napoca, premiera sa mondială având loc la Accademia di Romania din Roma, în martie 2010, fiind descrisă atunci de reprezentanţii Institutului Cultural Român din Roma ca „o meditaţie melancolică asupra jocurilor umanităţii” şi “o călătorie ludică printr-o cetate guvernată de legile strâmbe ale oamenilor ridicate la rang de axiome universale, o dimensiune a realităţii cotidiene: personaje post-moderne surprinse în peisaje absurde, microcosmuri paradigmatice pentru societatea contemporană şi ironice interpretări ale stereotipurilor comportamentale”.
Între timp, după cum a povestit Alexander Bălănescu pentru Bistriţenul.ro – piesa a evoluat sensibil: “Am dezvoltat foarte mult piesa, era doar o sămânţă în 2010, dar totul se dezvoltă pe termen lung, nu e nimic fixat, avem încă 3 sau 4 concerte programate, pentru că putem să învăţăm de fapt doar atunci când o prezentăm în faţa publicului, din reacţia acestuia. Se improvizează mult pe scenă, într-adevăr…”.
Alexander Bălănescu, considerat unul dintre cei mai vizionari şi inovativi violonişti ai momentului şi totodată un compozitor prolific a recunoscut pentru Bistriţeanul.ro că Sinagoga din Bistriţa are un anume spirit şi un suflet aparte: “Am avut multe experienţe în diferite săli în jurul lumii, dar rar găseşti un asemenea loc cu un suflet aparte şi un public foarte bun, un public foarte cald şi receptiv…”