De 6 ani, o gașcă de schiori pasionați din Sîngeorz-Băi încearcă să amenajeze o pârtie de schi în zonă. Dacă zăpadă este din belșug, până acum a fost mai greu cu punerea în practică. Acum, se pare că lucrurile încep să se miște pas cu pas.
Zilele acestea au fost publicate imagini de poveste din Nedea Țăranului (Bârlede), domeniul schiabil Ski Park Sîngeorz-Băi în Munții Rodnei. O echipă coordonată de Dacian Măgureanu încearcă de ani de zile să facă administrația locală să conștientizeze ușurința cu care o pârtie de schi ar putea fi amenajată acolo.
Dacian Măgureanu a declarat pentru Bistrițeanul.ro că zăpada ajunge și până la 3-4 metri în punctele înalte și s-ar putea schia încă din luna noiembrie și până în aprilie-mai. De 6 ani de zile, echipa iese în teren și măsoară stratul de zăpadă, iar concluzia este că se poate practica schi alpin fără probleme, dacă zona va fi amenajată.
„În acest moment lucrăm la documentația pentru consiliul științific în Parcul Național Munții Rodnei. Se vor întruni luna viitoare. Avem un memoriu și niște schițe pe care o să le depunem, iar în momentul în care o să avem avizul de la Parc, următorul pas o să fie studiul de fezabilitate”, a completat Dacian Măgureanu.
Ca surse de finanțare, cea mai accesibilă variantă de luat în calcul ar fi un parteneriat public-privat. Pârtia de schi ar putea deveni realitate, mai ales că echipa care se ocupă de proiect se declară foarte mulțumită de colaborarea cu primarul Traian Ogâgău.
În materialul video puteți vedea imagini recente din Munții Rodnei:
9088 vizualizari
loading...
404 Not Found
Server Error
404
Page Not Found
This page either doesn't exist, or it moved somewhere else.
Avertisment: Introducerea comentariilor la articol este posibilă doar autentificat cu contul de FaceBook. Autorul comentariului va fi singurul responsabil de conținutul acestuia și își va asuma eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate pe site.
NOTĂ: Bistrițeanul.ro vă roagă să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în articol. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse cititorilor care au postat un comentariu sau persoanelor despre care se scrie în articol, se va sancționa prin cenzurarea partială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta comentarii.