Între 1941 și 1948, pictorul Ervant Nicogosian și familia sa au fost deportați în lagărele din Uniunea Sovietică, trecând prin mai multe lagăre: „Primul lagăr în care am ajuns în miez de vară a fost Oranke. Era o fostă mănăstire de călugări, așezată pe o pajiște imensă, înconjurată de păduri de mesteceni, în apropierea orașului Gorki, Nijni Novgorodul de astăzi. În ea fusese amenajată o pușcărie unde am ajuns după o călătorie de nu mai puțin de 42 de zile”, scria pictorul Ervant Nicogosian în „Mărturisiri” VII.

Biografia acestui artist conține chinuitoarele suferințe ale unei deportări brutale, bucurii copilărești, frică, lumină, panică, foame, frigul din Stepa Siberiană, boala, moarte, dar dincolo de asta speranța că într-o bună zi, se va ieși din infernul „Arhipelagului Gulag”.

După experienţa gulagului, Ervant Nicogosian a revenit cu familia în România, a urmat cursurile Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”, din București, şi a avut parte de generaţia de aur a unor profesori precum Camil Ressu, Jean Alexandru Steriadi, Marius Bunescu sau Nicolae Dărăscu, bucurându-se şi de colegi extraordinari cum a fost, printre alții, pictorul Paul Gherasim, de care l-a legat o prietenie pe viaţă.

64 dintre lucrările sale au fost expuse şi la Bistriţa, la Galeria Arcade 24 din Piaţa Centrală, iar ieri, în prezenţa fiicei artistului, Gilda Mologhianu, a fost prezentat publicului şi un catalog realizat prin eforturile deosebite ale lui Marin Ecedi de la Transilvania Print – un catalog care se doreşte o primă piatră de temelie pentru un viitor studiu dedicat acestui artist.

Din catalog fac parte texte semnate de Paul Gherasim, Bedros Horasangian, Iolanda Malamen, Mihai Sârbulescu şi Marian Dobre, un tânăr pictor cu care artistul a împărţit atelierul de lucru, în ultimii ani de viaţă când se afla în pragul orbirii, dar a continuat să picteze cu îndârjire... "Ador să dorm pentru că visez că văd", mărturisea pictorul Ervant Nicogosian.