Este chestor de poliţie dar şi doctor în folclor şi a fost suficient să apară pe scenă la Festivalul Usturoiului şi să cânte o dată "Hai la dans, la dans, la dans!", pentru ca lumea să se apuce de jucat. Radu Ciordaş a încins atmosfera şi a cântat în duet şi cu Virginia Linul o piesă.
“Acuma, când ne-am obişnuit cu frigul şi cu vântul – se termină!?” s-a “revoltat” unul dintre spectatorii prezenţi în faţa scenei la Festivalul Usturoiului, în ultima seară în care a urcat pe scenă şi Radu Ciordaş.
Foarte mulţi dintre bistriţenii prezenţi au aflat chiar atunci că unul dintre cei mai îndrăgiţi interpreţi de folclor – Radu Ciordaş – este şi chestor de poliţie dar şi doctor în folclor.
Stabilit acum la Bucureşti, Radu Ciordaş a reuşit să încingă atmosfera la Festivalul Usturoiului într-atât încât oamenii s-au prins într-o horă plini de veselie şi bună-dispoziţie. Ba mai mult, a făcut şi o surpriză celor prezenţi, interpretând ultima piesă din program alături de Virginia Linul, spre încântarea publicului.