Comediantul Mircea Bravo a ajuns zilele trecute la Figa. Tânărul s-a distrat de minune la staţiunea balneară de lângă Beclean, iar turiştii au fost încântaţi de prezenţa lui acolo. VEZI ce a făcut tânărul actor la cea mai tare staţiune din judeţ:
Mircea Bravo este un actor de comedie originar din Bistriţa-Năsăud. Farsele şi glumele sale sunt celebre pe internet, iar pe Facebook tânărul a reuşit să adune peste 135.000 de like-uri.
Dacă în luna martie a acestui an, le făcea o farsă poliţiştilor bistriţeni, cărora le cerea să îi dea o amendă pentru că ar „da bine la fete”, acum celebrul comediant a făcut o vizită la Băile Figa unde a făcut senzaţie printre turişti.
Nu puţini sunt cei care l-au recunoscut pe Mircea Bravo şi au fost încântaţi de prezenţa lui, iar glumele făcute de tânărul actor au fost pe gustul turiştilor.
La Figa, Mircea a exersat săriturile în apă, dar a cerut şi sfaturi despre cum ar trebui să aibă succes la fete.
De la domnul Traian din Reteag a primit împrumut un lanţ gros de aur cu care tânărul spera să îşi găsească iubită, iar câţiva tineri l-au sfătuit să ofere 500 de lei pentru un dans pentru că aşa ar atrage toate fetele frumoase.
VEZI în imaginile video de mai jos cum s-a desfăşurat aventura lui Mircea Bravo la Băile Figa.
6375 vizualizari
loading...
404 Not Found
Server Error
404
Page Not Found
This page either doesn't exist, or it moved somewhere else.
Avertisment: Introducerea comentariilor la articol este posibilă doar autentificat cu contul de FaceBook. Autorul comentariului va fi singurul responsabil de conținutul acestuia și își va asuma eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate pe site.
NOTĂ: Bistrițeanul.ro vă roagă să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în articol. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse cititorilor care au postat un comentariu sau persoanelor despre care se scrie în articol, se va sancționa prin cenzurarea partială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta comentarii.