Evelyne Soyez lucrează în prezent la Spitalul Port-Royal (Spitalul Universitar Centre Paris-AP-HP) şi de mai bine de 15 ani derulează în România un program de evaluare a programelor terapeutice adresate copiilor cu dizabilităţi.

Săptămâna trecută a fost şi la Bistriţa, unde a acordat consultaţii gratuite părinţilor şi copiilor cu dizabilităţi la sediul Fundaţiei Inocenţi, unde s-au prezentat mame cu copii de la câteva luni şi până la 9, 10 ani: unele au primit recomandări pentru consultaţii suplimentare la specialişti din Bucureşti, altele s-au ales cu sfaturi de viaţă şi comportament.

În România se crede că logopedul este cel care îi ajută pe copii să pronunţe mai bine unele cuvinte, în timp ce în Franţa logopezii sunt pregătiţi să intervină imediat după naşterea copilului, căruia îi este monitorizată nu doar greutatea sau înălţimea (cum se întâmplă la noi), ci inclusiv circumferinţa craniană şi felul în care aceasta evoluează – pentru că o eventuală stagnare a acesteia ar putea semnaliza posibile probleme de alimentaţie.

Dacă un bebeluş nu suge lapte la sân, în România cea vinovată este mama, fără să-şi pună prea mulţi problema că totul poate să aibă o cauză neurologică sau că această cauză, dacă nu este depistată la timp, poate să genereze ulterior alte probleme şi mai mari – probleme la înghiţit, la mestecat şi ulterior la vorbit şi comunicat.

Părinţii din Bistriţa şi din România, în general, sunt mult prea grijulii şi posesivi

În Franţa toţi copiii au un carnet de sănătate care începe din perioada prenatală: „Sunt aici prinse toate informaţiile referitoare la starea copilului la naştere, curba de dezvoltare a primei luni de viaţă, alimentaţia, spitalizările şi vaccinările – până la 18 ani. Există sfaturi pentru părinţi, despre alimentaţie, despre cum se aranjează baia nou-născutului, cum se organizează camera copilului pentru somn. În Franţa limita de temperatură este 19 grade, nu 35 de grade cum se practică aici, unde părinţii pun două trei căciuliţe pe capul copiilor, ceea ce este mult prea mult… Dacă face un puseu de temperatură, cu atâtea căciuliţe – copilul poate ajunge chiar şi la 40 de grade…!”, avertizează specialistul francez.

Mai mult, din momentul naşterii şi până când copilul împlineşte 2 luni, părinţii sunt obligaţi să-l aducă pe copil la pediatru, chiar şi dacă nu este bolnav. „Pur şi simplu pentru a completa o fişă precum aceasta, unde se trece înălţimea, greutatea, circumferinţa creierului… O fişă care se trimite apoi de părinţi către Asigurările Sociale. Dacă nu merg la pediatru, părinţii nu mai primesc alocaţia familială… Deci sunt obligaţi…”

Cel mai frumos cadou pentru copilul tău - independenţa

Cel mai frumos cadou pe care un părinte îl poate face copilului său este să-i ofere independenţa şi autonomia de care copilul are nevoie. Astfel încât copilul să ştie să se descurce, să supravieţuiască, atunci când părinţii nu mai există lângă el pentru a-l ajuta – consideră Evelyne Soyez, uluită de părinţii posesivi şi mult prea protectori care există în Bistriţa.

„Mama trebuie ajutată să găsească distanţa potrivită faţă de copilul ei. A venit aici o mamă cu fetiţa ei de 9 ani pe care o legăna în braţe ca pe un bebeluş. În felul acesta îl menţii pe copil sub dominaţia ta, a adultului. Nu-l tratezi deloc pe copil cu respect, ca pe o persoană independentă”, a atras atenţia Evelyne Soyez, adăugând că în Franţa, graţie mass-mediei toată această patologie este mult mai bine cunoscută. „Mamele nu sunt obligate să se sacrifice precum un martir, doar pentru că au un copil cu handicap. Desigur, este o mare nefericire, dar pentru asta nu trebuie să înceteze să muncească, să-şi sfârşească viaţa de cuplu, iar dacă au şi alţi copii, este foarte important să se ocupe şi de ceilalţi copii… Nu trebuie să se focalizeze doar asupra copilului cu handicap. Nu este o idee bună, nu este bine nici măcar pentru copilul respectiv. Există o mare presiune socială şi familială aici… Iar mamele au efectiv foarte multe probleme…”, a recunoscut Evelyn Soyez.

Miracolele nu există

O altă problemă pentru părinţii de aici pare să fie credinţa în vindecări miraculoase care, în fapt, nu sunt decât escrocherii financiare: „Părinţii caută, peste tot, explicaţii. Caută să înţeleagă ce se întâmplă şi merg la diverşi medici specialişti, la Bucureşti, Cluj sau Timişoara, iar uneori răspunsurile sunt contradictorii. Şi asta e o problemă. Cum să alegi un tratament, ce să mai înţelegi? Iar pe de altă parte, atunci când nu înţeleg, este posibil ca părinţii să înceapă să creadă în terapiile miraculoase care nu sunt decât escrocherii financiare. Miracolele nu există. Lucrez de 35 de ani în acest domeniu şi nu am întâlnit încă miracole. Este groaznic atunci când părinţii încep să-şi pună speranţe în posibilităţi miraculoase care nu sunt decât escrocherii financiare…”, a mai povestit Evelyne Soyez pentru Bistriţeanul.ro.

Evelyne Soyez este absolventa unui Master în Științe ale Educației şi Sănătate şi a lucrat în echipa profesorului Claudine Amiel-Tison din Paris, fondând și organizând programul de intervenţie timpurie pentru copii între 0 și 6 ani, cu anomalii de dezvoltare. În prezent lucrează la Spitalul Port-Royal (Spitalul Universitar Centre Paris-AP-HP). În România derulează de 15 ani un program de evaluare a programelor terapeutice adresate copiilor cu dizabilităţi, atât din sistemul public cât şi cel susţinut de organizaţiile neguvernamentale.