Nu ne prea omorâm noi cu munca, dar o lucrare care acoperă aproape 800 de ani de istorie a muncii urbane nu poate decât să ne lumineze. Subprefectul Ovidiu Frenţ, Thomas Hartig, (Forumul German din Bistriţa) şi alţi oaspeţi din Germania au participat ieri la lansarea volumului scris despre breslele meşteşugăreşti bistriţene.
Volumul “Breslele meşteşugăreşti şi dezvoltarea economică a Ardealului” – conceput iniţial ca teză de doctorat a profesoarei Anca Berendea – a fost prezentat ieri seară publicului bistriţean.
“Este o istorie a muncii urbane, o istorie a meşteşugurilor nu doar din Bistriţa ci şi din întreg Ardealul” a precizat istoricul Vasile Duda cu prilejul lansării acestui volum la Centrul German de pe Strada Dornei.
Vasile Duda a povestit şi despre provocarea acelor vremuri (ca şi a vremurilor de azi, de altfel) de a-i atrage pe tineri să deprindă meseriile practice, desprestarostele unei bresle – de regulă cel mai în vârstă dintre meseriaşi – cel care avea suficientă experienţă, răbdare şi dorinţa de a împărtăşi din secretele meseriei sale dar şi despre acceptarea destul de dificilă în rândul unei bresle – fapt care presupunea multe dificultăţi, cheltuieli suplimentare şi un adevărat examen pentru cei care doreau să pătrundă în cercurile selecte ale meşterilor.
Volumul a fost prezentat şi de fostul muzeograf Gabriela Rădulescu: “Lucrarea, în densitatea ei şi structura ei acoperă aproape 8 veacuri de istorie şi de muncă, se caracterizează prin rigoare ştiinţifică, instrumente bibliografice foarte bune şi interesante…”
Autoarea Anca Berendea a recunoscut că s-a oprit asupra breslelor pentru că avea nevoie de o temă pentru teza de doctorat: “Bistriţa a fost un oraş extrem de puternic în care breslele au înflorit, am avut un punct de plecare de la care am extins cercetările asupra întregului Ardeal. A fost dificil dar şi foarte plăcut – am avut ceva probleme legate de documentare şi de sursele primare ale cercetării, pentru că nu te poţi baza doar pe surse secundare sau terţiare, iar multe din sursele primare lipsesc, din diferite motive… Dar odată ce am intrat în universal arhivelor şi a documentelor vechi a fost o plăcere deosebită. De cele mai multe ori m-am simţeam la Arhive ca un copil într-un magazin de jucării…” a mărturisit Anca Berendea pentru Bistriţeanul.ro.
Ce ar avea de învăţat meseriaşii de azi de la meşterii de acum câteva secole…?
“Ar avea de învăţat în primul rând că există nişte standarde calitative care trebuie respectate. Ar avea de învăţat că pentru a ajunge meseriaş sau meşter adevărat este nevoie de foarte multă şcoală, este nevoie de educaţie şi de anumite sacrificii… Ar avea de învăţat ce înseamnă seriozitatea şi punctualitatea…” a mai spus autoarea Anca Berendea pentru Bistriţeanul.ro.
Cartea s-a epuizat aproape în întregime ieri-seară, dar cei interesaţi de subiect au şanse să mai găsească la Centrul German de pe Strada Dornei câteva exemplare ale volumului care costă 31 de lei.