Creștinii ortodocși din Bistrița au umplut în această dimineață bisericile, prăznuind Botezul Domnului în Iordan, sărbătoare cunoscută în popor drept Bobotează, numită și „Epifanie” sau „Teofanie” (în greacă însemnând „arătare”, „descoperire”), pentru că atunci când Hristos a fost botezat, cerurile s-au deschis, Duhul lui Dumnezeu S-a coborat în chip de porumbel și a stat peste El, iar Tatăl a mărturisit: „Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru Care am binevoit!”... (Matei 3, 17).

Sfântul Ioan Gură de Aur afirma, la rândul său, că „Hristos n-a ajuns cunoscut tuturor atunci când S-a născut, ci când S-a botezat” iar în rugăciunea de mulțumire pentru sărbătorile de iarnă care se încheie mâine, odată cu prăznuirea Sfântului Ioan Botezătorul, preotul Nicolae Feier a remarcat că „prin Botezul Mântuitorului Iisus Hristos se despart apele Iordanului, se rupe Legea veche de legea cea Nouă... Căci văzutu-te-au apele și s-au temut... Cum a venit Lumina să ia lumină de la cel care este doar sfeșnicul luminii...”

De altfel, într-unul dintre cele mai frumoase fragmente ale slujbei religioase de Bobotează se afirmă:

Glasul Domnului peste ape strigă, grăind: veniţi de luaţi toţi Duhul înţelepciunii, Duhul înţelegerii, Duhul temerii de Dumnezeu, al lui Hristos, cel ce s-a arătat...

Astăzi firea apelor se sfinţeşte şi se desparte Iordanul şi îşi opreşte curgerea apelor sale, văzând pe Stăpîn botezându-se...

Ca un om ai venit la râu, Hristoase, Împărate şi te-ai sârguit a lua botez de rob, Bunule, din mâinile Înaintemergătorului, pentru păcatele noastre...

Aşa grăieşte Domnul: cei ce sunteţi însetaţi, mergeţi la apă... De ce vă cheltuiţi argintul pentru un lucru care nu hrăneşte şi câştigul muncii voastre pentru ceva care nu vă satură...?

...Gândurile Mele nu sunt ca gândurile voastre şi nici căile Mele ca ale voastre, zice Domnul... Şi cât de departe sunt cerurile de la pământ – aşa de departe sunt căile Mele de căile voastre şi cugetele Mele de ale voastre... Precum se coboară ploaia şi zăpada din cer şi nu se întoarce până nu adapă pămîntul şi-l face de răsare şi rodeşte şi dă sămânţă semănătorului şi pâine spre mâncare – aşa va fi cuvîntul care-mi iese din gură...

Sărbătoarea Bobotezei este amintită încă din secolul al II lea, la Sfântul Clement Alexandrinul, iar în primele secole era sărbătorită împreună cu Nașterea Domnului, pe 6 ianuarie. Abia începând cu secolul al IV-lea, cele două sărbători au fost despărțite, 25 decembrie fiind data stabilită pentru prăznuirea Nașterii Domnului iar 6 ianuarie pentru Botezul Domnului.

În afara cuvintelor spuse de Iisus la vârsta de 12 ani în templu, Hristos nu a săvârșit nicio minune și nu a rostit niciun cuvant reținut de evangheliști. Dar odată cu Botezul Său primit la 30 de ani, vârsta maturității la evrei, Hristos iese din umbră și începe să propovăduiască... Evangheliștii descriu cum Iisus a venit la Ioan Botezătorul și i-a cerut să-L boteze, nu pentru că avea nevoie de curățire de păcate, căci era Dumnezeu-Omul, ci pentru a sfinți creația și pentru a readuce Duhul Sfânt în creație. Prin căderea în păcat, omul îl pierduse pe Sfântul Duh – mărturisește Sfântul Chiril al Alexandriei iar Botezul Mântuitorului reprezintă tocmai momentul redeschiderii izvoarelor harului...

Acceptând să se cufunde în Iordan, Hristos îl îngroapă pe vechiul Adam și începe astfel zidirea unui om nou și înlăturând puterea satanei. La fel, ritualul Botezului creștin repeta aceste momente care semnifică trecerea dintr-o etapă existențială în alta: el se deschide cu lepădările menite să alunge puterea satanei și se încheie cu primirea darului Sfântului Duh...