Zeci de copii şi liceeni au asistat ieri la inaugurarea oficială a unei bătălii care va dura mai bine de patru luni şi va transforma oraşul nostru într-un „câmp de luptă”. Partea interesantă este că de această dată lupta se dă între cuvinte şi nu va exista niciun învins:
A început Bătălia Cărţilor, ieri, la Biblioteca Judeţeană, iar managerul bibliotecii, Ioan Pintea, a explicat zecilor de elevi şi copii participanţi că este una dintre cele mai frumoase competiţii, că vor exista premii foarte frumoase – în afara marelui premiu – tableta de ultimă generaţie care va ajunge la cel mai bun şi convingător cititor şi că toţi participanţii vor fi, în final, câştigători.
Totodată, Ioan Pintea a remarcat că cei care participă la competiţie fac parte dintr-o mică elită de cititori profesionişti, pentru că, din păcate, se citeşte tot mai puţin în zilele noastre.
Ramona Salak, inspectorul de limba română al Inspectoratului Şcolar Judeţean a subliniat, la rândul său, importanţa de a participa la concurs nu doar pentru premiile puse în joc ci şi pentru plăcerea de a descoperi lumile noi care se ascund în fiecare carte propusă de organizatori.
Începând de astăzi elevii din Bistriţa care au permis la bibliotecă sau cei care îşi vor face în curând permis – pot participa, pe diferite categorii de vârstă, la „Bătălia cărţilor": ei vor avea de completat o fişă de înscriere şi vor avea de citit toate cărţile din bibliografia obligatorie a concursului până la sfârşitul lunii septembrie. De asemenea, ei vor avea de completat câte o fişă de lectură în care vor trece impresiile asupra cărţilor citite pe care le vor putea nota cu puncte de la 1 la 5.
Derulat sub egida Asociaţiei Naţionale a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România, concursul îşi propune să popularizeze cărţile de valoare destinate copiilor şi adolescenţilor, să dezvolte competenţele elevilor legate de lectură, de înţelegerea textelor literare, de capacitatea de a reflecta asupra acestora, a formula opinii, argumente şi interpretări proprii.
Finala concursului Bătălia cărţilor va avea loc în noiembrie şi va cuprinde o dezbatere intitulată „Convinge-mă să citesc!”, în cadrul căreia participanţii vor susţine cartea preferată şi vor răspunde la întrebări pe marginea cărţilor citite, jurizarea şi festivitatea de premiere.
Finaliştii concursului vor primi premii pentru cea mai frumoasă şi argumentată prezentare a cărţii preferate, va fi desemnat Cititorul anului care se va alege cu o tabletă şi, totodată, va fi selectată şi cea mai apreciată carte, care va deveni Cartea anului.