Principalele teme ale proiectului meu pentru Bistrița, sunt mediul, infrastructura și serviciile. În relaţia cu bistriţenii voi cultiva participarea, dialogul, deschiderea faţă de priorităţile oamenilor şi egalitatea de tratament.
Este foarte important ca toţi cetăţenii să se simtă beneficiari ai proiectelor municipalităţii. Vreau un oraș pentru toată lumea. Bistriţenii sunt cei ce dau viaţă acestui oraş. Putem creşte suprafaţa spaţiilor verzi sau putem asfalta străzile, putem face o mulţime de parcuri şi fântâni. Dacă oamenii părăsesc oraşul, iar cei rămaşi, cei care le folosesc nu sunt fericiţi atunci toate acestea sunt degeaba.
La fel cum în natura trebuie să plantezi corect și la timp lăstarii, pentru că apoi să culegi roadele, tot aşa trebuie să investim din timp în viitorul copiilor noştri.. În fapt viitorul unui oraș sunt copii lui, cei care decid, atunci când va fi timpul, ca acest oraș este acasă, locul în care vor alege să își contruiasca viitorul și ei.
Când faci proiecte pentru viitorul oamenilor atunci trebuie să te gândeşti la nevoile lor şi să fi atent la faptul că nevoile se schimbă odată cu vremurile. Nu avem nevoie de proiecte megalomanice menite să impresioneze. Avem nevoie de proiecte care să îmbunătățească real viața tuturor. Aceste proiecte trebuie să le vina oamenilor că o mănuşă, să răspundă real și direct nevoilor imediate şi sa nu fie o povară pentru generaţiile viitoare.
Doresc un oraș care să fie la înălţimea cerințelor vremurilor pe care le trăim. Pentru mine, principala direcție în care trebuie să ne mişcăm este scoaterea Bistriței din conul de umbră în care se află și plasarea ei cât mai sus în competiția orașelor din România. O competiție în care principalul criteriu și factor determinant este nivelul de trai al cetățeanului.
Trebuie să ne construim viitorul în mod conştient şi responsabil. Trebuie să găsim soluţii şi să acţionăm!
Îmi doresc ca în 2020, oamenii să câştige mai mult, și Bistrița să asigure cetățenilor săi o calitate ridicată a vieţii din punct de vedere al mediului, serviciilor şi a oportunităţilor pe care le oferă. Bistrița trebuie să fie un oraș dezvoltat complex şi adaptat pe toate planurile vremurilor şi pregătit să facă faţă provocărilor viitorului.
Ecologia este pentru toată lumea! Alegeţi pentru dumneavoastră! Alegeţi viitorul!
Mircea Archiudean
(PE)