Versuri vesele, triste sau amoroase, versuri mai sobre sau mai relaxante, unele amintind de stilul lui George Coșbuc, altele de stilul lui Adrian Păunescu, dedicate iubirii, morții sau lui Dumnezeu – toate s-au înghesuit cum au știut mai bine în volumul semnat de Adrian Goia și sugestiv intitulat „Întoarcerea la adevărata poezie”!
Volumul a fost lansat ieri după-amiază, la librăria Casa Cărții „Nicolae Steinhardt” din Piața Mihai Eminescu, și s-a bucurat de o prezentare generoasă a scriitorului Virgil Rațiu.
După care, autorul Adrian Goia a trecut direct la subiect și a recitat, alături de Dana Bojor, câteva dintre cele mai reușite poeme, însoțindu-le de scurte dar esențiale note explicative.
Volumul II al cărții „Întoarcerea la adevărata poezie” (primul fiind publicat și lansat anul trecut) a văzut lumina tiparului recent la Editura Mesagerul din Bistriţa, costă doar 20 de lei și a apărut cu sprijinul unui generos sponsor – doamna Ana Petraș, prezentă și dânsa la lansare.