Fără îndoială, folkul este pe mâini bune iar cei 5 concurenți care au câștigat premii la Bistrița Folk au dovedit-o cu prisosință în Gala Laureaților de azi. Mare premiu al festivalului i-a revenit lui Cosmin Mariciuc din Săveni (Botoșani) care s-a fâstâcit pe scenă, primindu-și premiul cu mare uimire.
„E pentru mine? E chiar pentru mine?” a părut că se întreabă Cosmin Mariciuc din Botoșani când a primit de la Florin Săsărman premiul cel mare – o chitară marca Hara realizată la Reghin. Tânărul din Botoșani s-a ales de la organizatorii festivalului și cu un premiu în bani de 1.200 de lei dar cel mai surprins a fost de chitară.
Mihai Cosmin Popescu, președintele juriului la 11 din cele 13 ediții de Bistrița Folk, a subliniat că între criteriile de care jurații au ținut seama s-a numărat și prezența scenică a concurenților, dar și faptul că s-au prezentat în competiție cu creații originale care să sune a folk.
Premiul II a fost câștigat de Bogdan Moșuțiu din Cluj-Napoca iar premiul III a revenit grupului Condimentul Muzical – îndelung aplaudat și pentru exemplul emoționant oferit de Bogdan Mureșan, studentul nevăzător care a participat la cursurile de flaut organizate de Ana Ioana Oltean și despre care ați mai citit în Bistrițeanul.ro chiar AICI...!
Laura Todică din Alba Iulia s-a ales cu Premiul Special „Ovidiu Domnici” instituit anul trecut de Comanderia Templieră Bistrița „în amintirea unui om extraordinar care ne-a ajutat încă de la prima ediție a festivalului, și financiar dar și cu sfaturi” după cum s-a exprimat Florin Săsărman, amintindu-și cu drag de Ovidiu Domnici – avocatul bistrițean „cu o dorință nestrămutată de a lumina inimile celor ce locuiau în acest oraș, omul care putea să fie un model de viață pentru fiecare dintre noi, dacă un tragic accident nu l-ar fi răpit dintre noi mult prea curând...”
Laura Todică din Alba Iulia a primit o medalie și 500 de lei din partea Comanderia Templieră Bistrița în timp ce premiul special de popularitate ECOMAS – i-a revenit Grupului Diantos din Bistrița, avându-i în componență pe Antonia & Tudor Ivașcu și Diana Porca.
Festivalul Bistrița Folk continuă în aceste momente cu recitalul Mariei Gheorghiu, care și-a lansat la Bistrița și un album cu cele mai reușite piese ale carierei sale care a început acum 20 de ani, când a câștigat marele premiu la Festivalul „Om bun” din București.
Urmează Grupul Poesis și, după ora 21.00, Mircea Baniciu, Vlady Cnejevici şi Teo Boar.