Pe o ploaie măruntă și rece, ÎPS Andrei Andrecuț a inaugurat în această după-masă monumentul închinat jertfei martirilor din Dealul Crucii. Toate oficialitățile orașului au participat la slujba de pomenire „a celor trei martiri curajoși care au înfruntat sistemul totalitar”, pomeniți de scriitorul Teohar Mihadaș în cartea sa, „Pe muntele Ebal”.
Primarul Ovidiu Crețu, președintele Consiliului Județean, Radu Moldovan, subprefectul Ovidiu Frenț, Alexandru Pugna, vicepreședintele CJ, Mircea Gelu Buta, directorul Spitalului Județean, Alexandru Gavrilaș, managerul Muzeului Județean, preoți, profesori și reprezentanți ai Clubului Rotary Bistrița – au participat, în această după-amiază, la inaugurarea oficială a unui monument aflat chiar în fața Cimitirului Eroilor de pe Strada Tărpiului din Bistrița.
ÎPS Andrei Andrecuț a oficiat o slujbă în memoria celor trei martiri – Leonida Bodiu, Ioan Burdeţ şi Dumitru Toader – care au fost împușcați de autoritățile comuniste în 24 iunie 1949.
În 27 şi 28 aprilie 2009, în baza unor studii, mărturii şi sesizări asupra crimei săvârşite de către cadre ale Securităţii din Bistriţa, precum şi a cererilor scrise din partea rudelor şi urmaşilor victimelor, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului, printr-un colectiv de cercetare coordonat de profesorul Gheorghe Petrov – prezent și dânsul la inaugurarea de azi – a desfăşurat în Dealul Crucii, în zona de întâlnire a limitelor de hotar a satelor Nepos, Feldru şi Rebra, o acţiune de căutare a gropii comune şi de deshumare a rămăşiţelor pământeşti ale martirilor Leonida Bodiu, Ioan Burdeţ şi Dumitru Toader.
Alte detalii cutremurătoare despre această poveste puteți citi și accesând linkurile de mai jos:
Un film horror realizat în Bistrița-Năsăud
Moartea în expoziție
După descoperirea şi dezvelirea osemintelor celor trei martiri, la locul mormântului a fost oficiată o slujbă religioasă în amintirea jertfei lor iar rămăşiţele pământeşti ale victimelor au fost apoi extrase, separate şi împachetate în prezenţa autorităţilor competente, care au preluat osemintele pentru a fi transportate şi supuse unei expertize medico-legale.
La împlinirea a 60 de ani de la săvârşirea oribilei crimei, rămăşiţele pământeşti ale celor trei martiri au fost reînhumate cu onoruri militare în Cimitirul Central din Bistriţa, în prezenţa unui sobor de preoţi condus de către Preasfinţitul Episcop Vasile Someşanul, a urmaşilor acestora şi a unui numeros public, cei trei eroi-martiri găsindu-şi astfel un loc meritat de odihnă veşnică.
Slujba de sfințire a fost oficiată, la ceremonia de astăzi, de către Înalt Prea Sfințitul Părinte Arhiepiscop Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului – care a remarcat că, „deși lumea noastră este legată poate prea mult de cele materiale, prin râvna unor preoți precum Vasile Rus, e bine că ne amintim din când în când de oamenii curajoși care au înfruntat regimul totalitar comunist, într-o zi atât de specială în care sunt comemorați și martirii ardeleni ai veacului al XVIII-lea...”
Abia stăpânindu-și lacrimile, preotul Vasile Rus a evocat drama celor trei martiri, mulțumind totodată celor care l-au ajutat să ducă la bun sfârșit amplasarea acestui monument realizat de Mircea Mocanu și Nicolae Filimon.