Profesional Fight Gym organizează un eveniment de amploare la Sala Polivalentă: prima gală K-1 din Bistrița. Vor fi meciuri incendiare cu sportivi celebrii, care vor lupta pe reguli K-1, M.M.A și box. La gala de sâmbătă, 22 noiembrie sunt așteptați să urce pe ring luptători din toată România, de la cele mai tari cluburi din țară.
Din Bistrița, vor lupta: Florin Chiș care va evolua în cadrul unei piramide pe reguli K-1, la 70 de kg; „Big” Paul Moldovan la 75 kg, Alex “ Grizzly” Jelnean va avea un meci pe reguli M.M.A (la categoria 100 kg) și Cristi „ Lipici” Ciuran se va bate pe reguli de box.
Invitați speciali ai galei vor fi Ciprian Sora, Sandu Lungu și Ionuț "Pitbull" Atodiresei, dar și alți luptători cu experiență.
BONUS: 50 de meciuri de amatori
Lupii tineri ai Profesional Fight Gym își fac debutul în ring, în fața publicului local, în cadrul concursului interclub. Sâmbătă dimineața, de la ora 9.00 se vor desfășura meciuri de amatori. În total, peste 100 de luptători vor evolua în debutul galei Profesional Mix Combat.
Intrarea la concursul interclub este liberă.
Biletele la gala profesionistă ce începe seara, de la ora 18.00 costă 20 de lei în tribune și 40 de lei lângă ring. De asemenea s-a pus la dispoziție locuri la mesele V.I.P. (500 de lei costă o masă cu 6 scaune).
Bilete se găsesc la Sala Profesional Fight, de pe strada Cloșca nr.1.