PSD este câștigătorul absolut al alegerilor locale. După centralizarea datelor din 51 dintre cele 62 de circumscripții electorale din județ, PSD a obținut 51,32 din voturi pentru Consiliul Județean, 43,94 la sută din voturile pentru consiliile locale și 31 de mandate de primar. UPDATE: AFLĂ rezultatele după centralizarea în 59 de circumscripţii:
Biroul Electoral Județean a reușit până la 10:00 să centralizeze datele din 222 de secții de votare din cele 313 amenajate în Bistrița-Năsăud.
Conform primelor date oficiale, parțiale pentru Consiliul Județean, din cei 161.822 de alegători prevăzuți în listele electorale s-au prezentat la urne 95.684.
După numărătoarea voturilor, 89.056 de voturi au fost declarate valabil exprimate, iar voturile nule au ajuns la 6617.
Conform președintelui Biroului Electoral Județean, judecătorul Alexandru Petrișor, cele mai multe voturi le-a obținut Partidul Social Democrat - 45.711, un procent de 51,32.
Pe locul 2 se află Partidul Național Liberal cu 23.905 voturi, reprezentând 26,84%. Pe locul 3 s-a clasat Alianța Liberalilor și Democraților cu 7420 de voturi reprezentând 8,33%.
UDMR a obținut 3818 voturi adică 4,28% din sufragii, urmat UDMR cu 2397 de voturi, adică 2,69 la sută.
Mișcarea Populară a obținut 2285 de voturi (2,56 %), candidatul independent Vasile Negrușer a câștigat 1330 de voturi, adică 1,49 %.
Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat a obținut 819 voturi, Partidul Ecologist Român - 575, Partidul Blocul Unității Naționale - 482 de voturi și Partidul Verde - 314 voturi, ultimii clasați având rezultate sub 1%.
Cât privește consiliile locale, în cele 51 de comune s-au prezentat la urne 120.017 alegători, gradul de participare la vot fiind de 51,38 la sută.
După centralizarea voturilor, 113.880 de buletine de vot au fost declarate cu voturi valabil exprimate, numărul voturilor nule ajungând la 6123.
Pentru consiliile locale în cele 51 de circumscripții centralizate deja au intrat în cursă 19 partide, alianțe sau candidați independenți.
Cele mai multe voturi le-a obținut PSD - 50.048 adică 43,94 la sută, urmat de PNL cu 30.252 de voturi adică 26,56 % , ALDE cu 11.173 reprezentând 9,81.
UDMR cu 4793 de voturi a luat un procent de 4,20 la sută, iar Partidul Mișcarea Populară a obținut 3171 de voturi reprezentând 2,78 %.
Pentru primari numărul total al voturilor valabil exprimate a fost 116.307, alte 3701 voturi fiind nule. După centralizarea datelor PSD rămâne în fruntea clasamentului obținând 57.185 de voturi, adică un procent de 49,16 % urmat de PNL cu 32.185 de voturi, adică 27,67%, ALDE cu 12.524 de voturi reprezentând 10,76 la sută, mult mai departe, cu 2,2 la sută situându-se pe locul patru Partidul Mișcarea Populară cu 2564 de voturi.
În cele 51 de unități administrativ teritoriale centralizate până acum pentru funcția de primar, Partidul Social Democrat a obținut 31 de mandate, adică 60,78 %, Partidul Național Liberal 13 mandate, respectiv 25,49 la sută, ALDE are trei mandate, respectiv 5,88 la sută și câte un mandat au obținut UDMR, Alianța Electorală PSD-ALDE pentru Budești, Alianța Electorală ALDE-PSD pentru Sânmihaiu de Câmpie și Alianța Electorală ALDE-PSD pentru Romuli.
UPDATE: 12.50
Până la ora 12.00 Biroul Electoral Judeţean a reuşit să centralizeze datele de la 59 decircumscripţii electorale. Preşedintele BEJ, Alexandru Petrişor, anunţa la raportarea de la ora 12.30 că urmau să mai fie introduse datele de la încă trei circumscripţii electorale şi că BEJ aştepta şi datele de la Chiochiş, singura comună de unde rezultatele nu erau venite până la ora 12.00.
"Sunt la verificarea buletinelor nule, a proceselor verbale, verificările uzuale. Aşteptăm şi circumscripţia Chiochiş după care vom trece la partea a doua a programului Biroului Electoral Judeţean şi anume întocmirea referitoare la activitatea noastră, adică centralizarea datelor de la nivel de teritoriu, la întocmirea proceselor verbale centralizatoare, la pregătirea documentelor pentru transportul acestora la Biroul Electoral Central. Presupun că s-a lucrat (n.red. la Chiochiş). Sunt zece secţii să nu uităm, probabil fiecare dintre ele cu problemele aferente aşa că activitatea de la secţie s-a întins. Presupun că acesta este motivul pentru care vin cu întârziere la centru", a declarat preşedintele BEJ.
Potrivi datelor centralizate de BEJ până la ora 12.00 PSD rămâne fruntaş la numărul voturilor obţinute pentru Consiliul Judeţean cu un procent de 50,72 %, social-democraţii fiind urmaţi de PNL care are 24,48 %, ALDE cu ALDE – 7.92%, UDMR – 4,27%, PMP – 2,56%, 3.37%, Vasile Negrușeri (independent) – 1,91%, PER – 1,90%, PNȚCD – 1,41%, Partidul Verde – 0,80% (987) şi BUN – 0,72%.
PSD-ul este este câştigător detaşat, cel puţin potrivit raportării de la ora 12.30, şi la Consiliile Locale cu un procent de 44,83 %. Pe locul doi, la fel ca şi la Consiliul Judeţean, este PNL-ul cu 25,6 %, iar următorii sunt ALDE cu un procent de 9,55 %.
În ceea ce priveşte primăriile din judeţ, social-democraţii au avut o victorie zdrobitoare, exact cum se anunţa încă de aseară de la numărătoarea paralelă. Potrivit datelor de la 59 dintre cele 62 de circumscripţii electorale, PSD a obţinut 39 dintre primăriile din judeţ ei având 50,62 % dintre voturile alegătorilor. Cu 26,77 % dintre voturi PNL a câştigat 14 primării, iar ALDE are adjudecate 4 primării după ce a primit 10,93 % dintre voturile alegătorilor.