Cardurile de sănătate au fost distribuite prin intermediul Poştei, însă nu toţi asiguraţii au fost găsiţi acasă. Cardurile care nu au putut fi distribuite au fost returnate caselor de asigurări. În Bistriţa-Năsăud, din prima tranşă, peste 14.000 de carduri au fost returnate către CAS BN, iar dintre acestea mai puţin de jumătate au ajuns la asiguraţ
Potrivit reprezentanţilor Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Bistriţa-Năsăud din cele 218.474 de carduri de sănătate tipărite în prima tranşă şi date spre distribuire, până la 1 mai au fost returnate 14.408 carduri.
Cardurile au fost returnate pentru că asiguraţii la care trebuiau să ajungă nu au fost găsiţi acasă de poştaşi. Conducerea CAS BN spune că din cele pese 14.000 de carduri returnate, aproximativ 6.000 au fost ridicate de beneficiarii la care trebuiau să ajungă. Mai exact, 5.710 au fost ridicate de către beneficiari şi 441 au fost ridicate de medicii de familie.
Camelia Ilişuan, directorul executiv al CAS BN spune că în prezent la sediul instituţiei pe care o conduce mai sunt 8.257 de carduri de sănătate care aşteaptă să fie ridicate de către asiguraţii pe numele cărora au fost emise.
Cardurile de sănătate primite de bistrițeni pot fi activate la oricare dintre furnizorii de servicii medicale. După activarea cardului, asiguratul va primi un cod PIN pe care îl va introduce de fiecare dată când va beneficia de servicii medicale.