În cadrul conferinței de presă de astăzi, care a marcat încheierea Campionatele Mondiale de Culturism, desfășurat la Bistrița, a fost ținut un moment de reculegere în memoria sportivelor care au decedat în drumul lor spre casă.
Autoritățile județene, locale și reprezentanții Federației Internaționale de Culturism și Fitness au ținut un moment de reculegere, în cadrul conferinței de presă de astăzi, în memoria sportivelor care au decedat ieri, într-un accident rutier, petrecut pe teritoriul Serbiei, în timp ce se întorceau spre casă de la competiție.
Cea mai marcată de eveniment a fost Roxana Ciuhulescu, care a mărturisit că abia și-a stăpânit lacrimile când a aflat despre accident. Organizatorii Campionatelor Mondiale de Culturism și Fitness, găzduite în premieră de Bistrița și România, au aflat despre accident ieri, aproape de finalul competiției.
„Ca să spun foarte sincer, am fost, fără a exagera, aproape terminată, înainte de închidere, când am aflat de accidentul teribil care s-a întâmpltat și care ne-a umbrit bucuria de a încheia acest campionat așa cum trebuia, cu zâmbete pe față. Mi-a fost foarte greu să transmit acest mesaj fără să mă bufnească plânsul”, a mărturisit Roxana Ciuhulescu.
Vă reamintim faptul că Milica Besiac, o adolescentă de doar 16 ani și Branislava Jovanovic, ambele reprezentante ale Serbiei la Campionatul Mondial de Culturism și Fitness, au decedat duminică după-masă într-un tragic accident rutier.
Acesta s-a petrecut pe teritoriul Serbiei, chiar când cele două sportive se întorceau spre casă de la competiție. Alături de cele două se mai aflau mama Milicăi, dar și tatăl acesteia. La volan se afla tatăl sportivei, singurul care a supraviețuit impactului cu un camion. Mai multe despre acest subiect puteți citiAICI.
4142 vizualizari
loading...
404 Not Found
Server Error
404
Page Not Found
This page either doesn't exist, or it moved somewhere else.
Avertisment: Introducerea comentariilor la articol este posibilă doar autentificat cu contul de FaceBook. Autorul comentariului va fi singurul responsabil de conținutul acestuia și își va asuma eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate pe site.
NOTĂ: Bistrițeanul.ro vă roagă să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în articol. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse cititorilor care au postat un comentariu sau persoanelor despre care se scrie în articol, se va sancționa prin cenzurarea partială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta comentarii.