N-a trecut decât un an de când autoritățile au investit 2 milioane de lei în reabilitarea centurii de nord a Bistriței. Acum, banii investiți au început să „se roadă” în urma lucrărilor de reabilitare a trotuarelor din zonă.
Dacă până nu demult bistrițenii erau mulțumiți că drumul de centură arată în sfârșit bine, acum, după ce lucrările de reabilitare a trotuarelor au avansat, oamenii sunt tot mai nemulțumiți. Cei care s-au ocupat de reabilitarea trotuarelor n-au avut grijă să păstreze și să menţină drumul recent reabilitat de pe centură.
Cu toate că pavajul proaspăt așezat, imită culorile steagului Germaniei, galben, negru și roșu, treaba nu e deloc „nemțească”, iar urmările lucrărilor arată groaznic. În unele zone, chiar dacă trotuarul este gata, trecerea este imposibilă. În zona intersecției drumului de centură cu str. Poligonului o bucată mare de trotuar arată ca după bombardament.
Tăieturile făcute în asflat au afectat semnificativ drumul, iar în unele locuri asfaltul este ros 30-40 de centimetri spre carosabil. Nu doar bistrițenii de rând sunt cei nemulțumiți! Intr-o conferință de presă care a avut loc săptămânile trecute, Ioan Peteleu cât și Alin Seserman au avut de obiectat despre lucrările de reabilitare a trotuarelor din oraș, în care cuprindeau și drumul de centură.
Oare cei care lucrează în cadrul proiectului au uitat că nu de mult o grămadă de bani erau investiți în zonă și zeci de muncitori au încercat să lucreze cât mai bine pentru ca centura să ofere condiții bune de trafic? Ori au uitat, ori le pasă prea puțin de banii și mașinile bistrițenilor.
Și cine nu le dă dreptate celor nemulțumiți de starea centurii? Dacă drumul va rămâne în starea actuală și va trece de iarnă în halul ăsta, cel mai probabil îngheţul și vremea rea vor afecta și mai tare starea drumului și ne putem trezi în primăvară cu o centură mai rea ca înainte să fie reabilitată.