Patru români au fost răniți în atentatele de azi dimineață de la Bruxelles, iar Ministerul Afacerilor Externe confirmă că printre ei se află și un bistrițean - Claudiu Rusu. Tânărul a filmat momentele de imediat după explozia din aeroportul Zavantem. VEZI cum descrie acesta experiența dramatică prin care a trecut:
„Sunt foarte traumatizat după șocul de azi-dimineață”, a spus Claudiu Rusu la Digi24. „A fost un moment cumplit, de groază”, a spus el. Claudiu Rusu este student și se află de șase ani la Bruxelles. El se afla la aeroport cu un grup de studenți și profesori, urmând să plece către Lisabona - scrie digi24.ro.
„Am decis să merg pe picioarele mele până la cel mai apropiat spital unde am fost cusut și mi-au pus două copci la nivelul craniului”, a povestit el tot pentru Digi 24.
Bistrițeanul a postat pe pagina sa de Facebook un scurt filmuleț în care imaginile redau dezastrul de imediat de după explozii, dar și momentele disperate prin care tânărul a trecut.
VIDEO: Facebook - Claudiu Rusu
În atentatele de azi dimineață din capitala Belgiei au murit 32 de oameni, iar alți 230 au fost răniți, printre care și cei patru români. Trei dintre români se află în spitale din Bruxelles, iar unul dintre ei este un copil. Singurul scăpat cu răni ușoare este bistrițeanul Claudiu Rusu.