Două femei au tras o sperietură zdravănă după ce maşina în care se aflau a aterizat în râul Bistriţa. Din fericire, au scăpat fără răni grave, însă BMW-ul implicat în accident a fost serios avariat.
Accidentul a avut loc pe strada Petru Marior, în urmă cu puţin timp. Şoferiţa povesteşte că maşina pe care o conducea a derapat din cauza poleiului şi nu a mai reuşit să o redreseze.
Autoturismul scăpat de sub control a zburat direct în râul Bistriţa. Şoferiţa şi o femeie care se afla pe scaunul din dreapta au ieşit singure din maşină.
Din fericire, nu au fost rănite în urma accidentului, dar s-au speriat foarte tare. Pompierii de la descarcerare au ajuns la faţa locului şi le-au ajutat pe cele două femei să îşi recupereze din maşină lucrurile de valoare.
Poliţiştii au început o anchetă şi vor stabili cum s-a produs accidentul și cui aparține vina.
Oamenii legii recomandă şoferilor să circule cu prudenţă pentru că pe carosabil s-a depus polei şi să nu apese prea tare pedala de acceleraţie pentru a evita incidentele neplăcute.
UPDATE: 15.46
Cele două femei sunt surori şi se întorceau de la şcoala din Şieu Măgheruş unde lucrează. La volan era o femeie de 30 de ani care are permis de conducere de 11 ani. Sora ei, aflată pe scaunul din dreapta, are 28 de ani.
Autoturismul în care se aflau cele două femei a plonjat de la 10 metri înălţime, direct în râul Bistriţa. BMW-ul va fi scos din apă cu ajutorul unei macarale.
AFLĂ din materialul video, de la ag. pr. Mihai Mâdrean, cum s-a petrecut accidentul, dacă mașina era dotată cu cauciucuri de iarnă. Tot în video, plt. Marius Rus îți explică cum au intervenit pompierii.