Liberalul îl atacă din nou pe preşedintele Consiliului Judeţean şi spune că în trei ani de zile Radu Moldovan nu a făcut decât să meargă în pelerinaje, să participe la partide de vânătoare şi să îşi angajeze fotografi care să aibă grijă să surprindă toate vizitele pe care liderul judeţului le face.
Stelian Dolha l-a criticat de multe ori pe Radu Moldovan căruia îi impută faptul că nu a făcut nimic pentru judeţ. Liberalul a spus în mai multe rânduri, la conferinţele de presă pe care le-a susţinut, că preşedintele de la Consiliul Judeţean nu s-a ţinut de cuvânt şi nu a realizat ceea ce le-a promis alegătorilor în campania locală din 2012.
"De trei ani de zile, Emil Radu Moldovan, din 2012 până în 2015 a făcut trei lucruri, astea cu siguranţă le-a făcut. Unu, a fost la vânătoare peste tot. Doi, a făcut pelerinaje, în multe locuri şi cu foarte mulţi. Trei, şi-a angajat fotograf", a declarat astăzi la o conferinţă de presă co-preşedintele PNL BN, Stelian Dolha.
Şi la ultima conferinţă de presă susţinută la Bistriţa liberalul spunea despre Radu Modovan că îl întrece chiar şi pe celebrul George Becali atunci când vine vorba despre pelerinaje.
Ultimul pelerinaj la care a participat liderul de la Consiliul Judeţean şi la care a fost însoţit de mai mulţi primari, şefi de instituţii şi preoţi a fost în Rusia.