Noaptea trecută, o adolescentă de 16 ani a murit, după ce a fost lovită cu o camionetă de un tânăr de aceeași vârstă, care băuse înainte de a se urca la volanul mașinii furate. Ironia sorții, aceasta atunci se întorcea de la biserică, alături de o prietenă, care a fost și ea lovită.
Un adolescent teribilist a creat adevărate tragedii aseară, pe Valea Bârgăului, după ce a furat camioneta părinților și a ieșit la plimbare pe drumul național 17. De parcă nu era suficient, adolescentul băuse bine înainte să se pornească la plimbare, atât de bine, încât a ajuns la spital, în comă alcoolică.
Chiar în localitatea natală, adolescentul a lovit o tânără de aceeași vârstă și pe vecina și prietena sa, de 36 de ani, care se întorceau acasă de la biserică. Este vorba despre Larisa Bozga, o adolescentă de 16 ani, care a și murit noaptea trecută, din cauza rănilor grave. Mai multe despre acest subiect puteți citi AICI.
Larisa învăța la Colegiul Național „Liviu Rebreanu” și, potrivit familiei, era o adolescentă cuminte, care își vedea de școală. Aceasta era bună la matematică și își dorea ca această pasiune să o ajute mai departe și la facultate.
În seara în care a ajuns mai mult moartă decât vie la spital mergea spre casă. Fusese la casa de rugăciuni la o adunare și se oprise pe la unul dintre magazinele din localitate pentru a cumpăra ceva înainte de a ajunge acasă.
Chiar înainte să intre de pe drumul național 17 pe ulița pe care locuia, tânăra și prietena ei au fost lovite de camionetă. Adolescenta a fost găsită la fața locului în stare foarte gravă, echipajele medicale ajunse la fața locului fiind nevoite să îi aplice inclusiv manevre de resuscitare.
În cele din urmă a fost stabilizată și transportată la spital, fiind supusă unei intervenții chirurgicale, însă trupul său nu a mai rezistat. Larisa mai are două surori și un frate, mai mici.
Adolescentul care a lovit-o cu camioneta locuiește la un kilometru distanță. Acesta apucase să facă cu camioneta mai puțin de un kilometru până să le calce pe tânără și pe prietena sa. Ulterior, acesta a mai intrat în alte două grupuri de copii, băgând în spital, în total 5 fete și o femeie adultă.
Despre șofer, vecinii spun că era un copil cuminte, care mai conducea mașina familiei, însă nu ar fi ajuns niciodată cu ea în drumul național. Acesta nu frecventa școala de mai mulți ani și muncea alături de tatăl și mama sa, cu ziua, prin sat.
Aseară, când adolescentul a furat mașina și s-a pornit la drum, părinții săi nu erau acasă. Se pare că acesta umblase cu crucea prin sat, unde servise mai multe pahare cu tărie, pe la casele pe la care a ajuns.
Mărturiile mătușilor adolescentei moarte, dar și a vecinilor șoferului le puteți urmări în materialul video de mai jos:
Avertisment: Introducerea comentariilor la articol este posibilă doar autentificat cu contul de FaceBook. Autorul comentariului va fi singurul responsabil de conținutul acestuia și își va asuma eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate pe site.
NOTĂ: Bistrițeanul.ro vă roagă să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în articol. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse cititorilor care au postat un comentariu sau persoanelor despre care se scrie în articol, se va sancționa prin cenzurarea partială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta comentarii.