Lipsa de coordonare a „lovit” astăzi PSD BN, care a anunțat ceva ce nu este posibil deocamdată. Aseară, PSD trimitea presei un mesaj prin care invita la dezvelirea unei plăci care anunță schimbarea numelui LPS în Colegiul „Gabriela Szabo”. Radu Moldovan a anunțat în conferința de presă de astăzi că cel care a făcut această greșeală va răspunde.
Aseară, PSD Bistrița-Năsăud anunța că astăzi de dimineață urmează să fie dezvelită o placă cu noul nume al Liceului cu Program Sportiv, care se transformă în Colegiul Național „Gabriela Szabo”. Ce nu au știut însă reprezentanții PSD care au trimis acest mail este faptul că Ministerul Educației nu a dat încă undă verde pentru această schimbare.
Dimineața, reprezentanții PSD au revenit cu un alt e-mail în care spuneau că dezvelirea plăcii care nu există se anulează „din motive obiective”.
„Nu știu cine a dat mailul. PSD-ul e mare, mai face și prostii. Nu putem inaugura ceea ce nu există. Mai sunt câteva demersuri de făcut. Voi afla cine a făcut această greșeală”, a ținut să precizeze în cadrul conferinței de presă de astăzi președintele de Consiliu Județean Radu Moldovan.
Prezentă la conferință a fost și Gabriela Szabo, care a spus că este onorată că liceul unde a învățat îi va purta numele și că speră ca toți marii sportivi care au pornit din LPS să fie un exemplu pentru noua generație.