Cei doi arhitecţi de la S.C. Planwerk S.R.L. Cluj-Napoca din Cluj care au câştigat concursul de proiecte pentru amenajarea Pieţei Centrale au fost premiaţi astăzi de primarul Ovidiu Creţu.
Din cele cinci oferte primite, juriul compus numai din arhitecţi de renume, a stabilit ca propunerea făcută de S.C. Planwerk S.R.L. Cluj-Napoca este cea mai reprezentativă pentru Bistriţa. La întâlnirea de astăzi au participat numai doi dintre cei zece arhitecţi care au lucrat la acest proiect.
Concursul „Amenajare şi modernizare Piaţa Centrală – Municipiul Bistriţa” a fost desfăşurat în parteneriat cu Ordinul Arhitecţilor din România - Filiala Transilvania şi a avut drept scop transformarea Pieţei Centrale din Bistriţa în una modernă, care să pună în valoare centrul oraşului, similară cu cele din Sibiu sau Braşov.
Primarul Creţu apreciază că proiectul va putea fi pus în practică în 2016, cu fonduri europene. Deocamdată nu s-a făcut o estimare a investiţiei, municipalitatea anunţând că va fi comandat şi un studiu de fezabilitate care să arate costurile investiţiei tot firmei care a câştigat concursul.
Proiectul prevede transformarea în zonă pietonală a întregii Pieţe Centrale. În faţa ansambului Sugălete se va putea monta scena pentru evenimente iar publicul va putea sta în zona în care momentat se află Cortul Culturii.
În plus, spre Piaţa Mică proiectul prevede amenajarea zone unde se vor desfăşura târguri iar în faţa fostei clădiri a Primăriei vechi va exista un patinoar.
Zona va fi pavată cu dale de piatră iar în jurul bisericii se va pune pietriş, pentru a nu afecta nici mormintele vechi.
În plus, vor exista zone de relaxare, cu jocuri de apă, cişmele şi bănci.