Mare sărbătoare ieri, în a doua zi de Crăciun, pentru creștinii ortodocși din Bistrița, care au primit binecuvântarea Înaltpreasfințitul Andrei. Aşa cum se întâmplă de câţiva ani, ÎPS Andrei a oficiat sâmbătă dimineața Sfânta Liturghie în biserica „de la Coroana” – recent câştigată definitiv în instanţă de ortodocşi.
Slujba a fost săvârșită de Înalt Preasfinţitul Episcop şi Mitropolit Andrei alături de un sobor de preoți și diaconi, iar la eveniment au participat un număr mare de credincioși și reprezentanții mai multor instituții publice, între care Emil Radu Moldovan, preşedintele Consiliului Judeţean, dar şi primarul Ovidiu Creţu, alături de soţia sa.
În cadrul cuvântului de învățătură Părintele Mitropolit a făcut o pledoarie pentru păstrarea credinței strămoșești și a tradițiilor acestui neam.
La finalul slujbei, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop și Mitropolit Andrei i-a acordat Crucea Transilvană avocatului Vasile Petra – pentru meritul de a fi câştigat în instanţă un proces de ani de zile cu credincioşii greco-catolici care revendicau biserica de la Coroana.
„Am avut bucuria să particip împreună cu sute de credincioși la Sfânta Liturghie oficiată în Catedrala Protopopiatului Ortodox din Bistrița. Au fost momente emoționante în care mi-am adus aminte de colindele copilăriei mele, atunci când am cântat împreună cu oamenii din biserică, colindele „O ce veste minunată” și „Trei păstori”!” povesteşte pe pagina sa de facebook preşedintele Consiliului Judeţean.
Acesta aminteşte şi de faptul că întreaga „comunitate ortodoxă din Bistrita a primit o veste bună, faptul că litigiul privind proprietatea Catedralei s-a încheiat în favoarea Protopopiatului Ortodox. Drept recompensă pentru profesionalismul dovedit în reprezentarea Protopopiatul în instanță, domnul avocat Vasile Petra a primit cea mai înaltă distincție a Mitropoliei Clujului, „Crucea Transilvană”! De asemenea, membrii echipei sale, doamna Elena Petra și tânărul Mihai Feier, au primit Ordinul „Sfântul Pahomie de la Gledin” – mai scrie Radu Moldovan.
Foto: Emil Radu Moldovan Facebook, Sursa Radio Renaşterea