Altădată iubit de social-democrații din Bistrița-Năsăud, Victor Ponta se pare că a căzut din grațiile lor după ce a prezentat o demisie în alb. Doina Pană spune că nu îl înțelege.
Digi24 relata zilele trecute că fostul premier Victor Ponta a prezentat o demisie în alb din PSD.
„Dacă deranjez, că am văzut că deranjez, de astăzi o să-i trimit domnului Dragnea – ştiţi că eu nu vreau să mă dea nimeni afară din partid – îi trimit demisia mea în alb şi când îl supăr foarte tare o introduce şi a scăpat de mine. Dar să tac din gură n-o să tac, nu pot la vârsta asta să mai tac din gură pe lucruri pe care le-am văzut, pe care le ştiu şi pe care le văd cu îngrijorare”, a declarat Victor Ponta pentru Digi24.
Doina Pană, deputat PSD și fost ministru în guvernul Ponta, a comentat decizia acestuia: „Chestia cu demisia în alb eu nu o înțeleg. Demisia este un act unilateral, o depui semnată, datată, începând de atunci. Practic, nici nu există un mod de a nu primi o demisie, tocmai pentru că este un act unilateral. Formularea cu care el a venit mie iarăși îmi pune multe semne de întrebare. Că nu așteaptă să fie dat afară din PSD, ci își prezintă demisia în alb și Liviu Dragnea când dorește să facă uz de ea. Niciodată nu s-a pus problema ca Victor Ponta să fie dat afară din partid, dimpotrivă. Vreau să reiterez niște aspecte. Victor Ponta și-a dat demisia de la președinția partidului și n-a mai candidat pentru nicio funcție la următorul congres, dar Victor Ponta nu este orice membru al partidului. (...)”.
Conform deputatului PSD Doina Pană, chiar dacă Victor Ponta a fost invitat să participe la toate ședințele de conducere, acesta a fost rareori prezent. Doina Pană a subliniat că Victor Ponta obișnuia să-l critice pe Mircea Geoană pentru aceleași gesturi.
„Am toată stima pentru ce a însemnat prim-ministrul Victor Ponta în al cărui guvern am fost, este un lucru unanim acceptat de către toți membrii PSD și toți foștii miniștri PSD. Nu înseamnă că suntem de acord cu atitudinea lui de acum”, a mai spus Doina Pană.
Aceasta a încheiat prin a declara că PSD are nevoie de Victor Ponta, dar și Ponta are, la rândul său, nevoie de partid.