Un tânăr de 25 de ani din Maieru are nevoie de ajutorul nostru, după ce în luna septembrie a fost implicat într-un grav accident rutier. Tratamentul îl costă pe tânăr, lună de lună, 2.500 de lei, sumă mult prea mare pentru posibilitățile familiei.
La începutul lunii septembrie, doi tineri au fost implicați într-un grav accident rutier. Accidentul s-a petrecut pe DN17, în apropierea restaurantului Gomar Lux. În starea cea mai gravă a fost Anchidim Buia, un tânăr de 25 de ani din localitatea Maieru. Mai multe despre acest accident puteți citi AICI.
Deși au trecut mai bine de trei luni de la accident, Anchidim Buia încă este internat într-o clinică privată din Cluj-Napoca, unde continuă tratamentul. Acesta a fost diagnosticat cu traumatism cranio-cerebral grav, având multiple fracturi și leziuni la nivelul craniului și toracelui.
Tânărul muncea la Leoni, iar colegii s-au mobilizat și încearcă să strângă bani pentru tratamentul său, sumele fiind prohibitive pentru familia Buia.
„În acest moment, colegul nostru este internat la o clinică privată din Cluj-Napoca, tratamentul pentru recuperarea sa necesitând lunar 2.500 de lei, sumă rezonabilă pentru unii, dar imensă pentru familia Buia. Cei care doresc să contribuie pentru tratamentul lui Anchidim, o pot face donând în contul deschis la banca BRD: RO74BRDE060SV33223250600 Buia Saveta sau la urnele amplasate în fabrică”, completează reprezentanții Leoni.