La final de mandat, într-un interviu acordat news.ro, fostul președinte al Curții Constituționale, Augustin Zegrean, a vorbit și despre planurile de viitor care includ Bistrița. Acesta intenționează să revină la vechea iubire „elegantă” și „inteligentă”:
În data de 10 iunie, bistrițeanul Augustin Zegrean și-a încheiat cele două mandate de președinte al Curții Constituționale. La final de mandat, fostul președinte al CCR a acordat un amplu interviu pentru news.ro, în care vorbește despre activitatea sa, despre pasiunile sale, dar și despre prietenii.
Cât despre planurile de viitor, Augustin Zegrean a precizat că o să își redeschidă biroul de avocatură pe care l-a închis atunci când a ajuns la Curtea Constituțională, în anul 2007.
„Probabil o să-l redeschid, pentru că mie mi-a plăcut foarte tare meseria de avocat. Dintre toate meseriile pe care le pot exercita ca jurist, avocatura mi-a plăcut cel mai mult. Este o meserie elegantă, inteligentă, unde-ți poți pune mintea la contribuție, dacă o ai, dacă nu o ai n-ai ce pune. Probabil o să mă întorc în avocatură, dar nu o să mă duc în instanță să pledez. Asta nu o să mai fac. În general, judecătorii, după ce pleacă de la Curtea Constituțională, nu prea mai fac mare lucru. Suntem la vârsta la care nu vrei să faci multe”, a declarat pentru news.ro, Augustin Zegrean.
Întrebat dacă se va întoarce în politică, fostul președinte CCR a spus că nu vrea, dar cine știe, „Dumnezeu îți ia mințile când nu te aștepți”.
Deși ultimul deceniu și l-a petrecut la București, președintele Curții Constituționale spune că îi place mult la Bistrița, unde revine de câte ori are ocazia:
„Nu îmi place la București. Îmi place mult în zona în care m-am născut și în care am trăit. Nu am niciun fel de relații cu Bucureștiul. Absolut niciun fel de relație, deși locuiesc de 12 ani aici. Doar când mă duc câteodată la teatru sau la câte un concert, chiar și la concerte rock, câteodată, dar nu am prieteni în București, nu mă duc în vizită. Am un frate în București, pe care nu l-am vizitat cred că niciodată de când sunt aici. Ne vedem o dată, de două ori pe an. El evită să vină ca să nu se spună că face trafic”, a dezvăluit Zegrean.
Întrebat de reporter dacă mai există păduri în Bistrița, fostul șef al CCR a spus că încă mai sunt și că el personal a plantat atât de mulți copaci în viața sa, încât dacă toți românii l-ar urma, am avea în Transilvania pădurile de care vorbea... Bălcescu.
Reporterul nu a evitat nici subiectele delicate, întrebându-l pe Zegrean de ce și-a depus și actele pentru pensia specială pentru parlamentari:
„Reporter: Întreb, deși nu-i tocmai elegant, ce faceți cu 6.500 de euro pe lună?
Augustin Zegrean: N-am atâția!
Reporter: Așa scrie în declarația de avere.
Augustin Zegrean: Nu știu dacă-s atâția. Oricum, începând de azi într-o lună, de la Curte nu vor mai fi atâta de mari veniturile, vor fi mult mai mici, astfel că... Apropo de venituri mari, avem salarii mari, dar nu avem cele mai mari salarii din țară, la justiție sunt mai mari decât la noi. Din Curțile Constituționale europene avem cel mai mic salariu. O să spuneți că nemții au mai mult, dar sunt țări mici, cum este Slovacia, de exemplu, în care judecătorii au 12.000 de euro pe lună”.