Ediţia de primăvară a evenimentului Basm Festival va avea loc în acest sfârşit de săptămână. Cei care vor să se distreze şi să asculte muzică de calitate sunt aşteptaţi la Casa Armatei, iar startul la distracţie se va da în această seară.
Festivalul este iniţiat de Bistriţa Civică și face parte dintr-o serie de proiecte pentru dezvoltarea turismului local, a vieții culturale din Bistrița și îmbunatățirea imaginii orașului.
Concertele vor începe în fiecare seară de la ora 21.00, iar preţul biletului de intrare este de 40 de lei pentru toate cele trei zile.
Cei care nu vor să plătească accesul pe toată durata festivalului îşi vor putea cumpăra bilete separat pentru fiecare zi. Pentru concertul de vineri intrarea va fi 15 lei pentru cei care merg înainte de ora 22.00 şi 20 de lei pentru cei care se duc după această oră. Sâmbătă şi duminică preţul bietului va fi 10 lei înainte de ora 22.00 şi 15 lei după.
Potrivit programului, vineri pe scenă vor urca Sleepmakeswaves, Hijack, Dannilov, Lucu Chen. Sâmbătă cei care vor merge la Basm Festival îi vor putea asculta pe Karpov not Kasparov, Saboar, Seme, Pavlov, Tight Cherry, iar duminică vor concerta Douche Beat, Borac, Kek, HighRoller.