Sute de elevi ai Colegiului Naţional Andrei Mureşanu au îndurat frigul de afară până la ora 22.00 în această seară pentru a asista la spectacolul organizat de conducerea şcolii cu ocazia împlinirii a 100 de ani de învăţământ în actuala clădire.
Dacă pe parcursul întregii zile actualii elevi ai liceului au fost gazde perfecte pentru foştii absolvenţi, pentru dascălii care au îndrumat de-a lungul anilor destinele copiilor sau pentru părinţii care au venit în vizită, seara lucrurile s-au schimbat şi spectacolul le-a fost dedicat lor în totalitate.
Pe parcursul zilei a fost organizat un flash mob în curtea şcolii, au fost înalţate baloane şi porumbei albi, s-au vernisat expoziţii şi s-au cântat cântece în cinstea celor 100 de ani de când există şcoala de pe Bulevardul Republicii. Toată lumea s-a implicat de la cei mai mici, care au purtat pancarde pe care erau scrişi anii primelor promoţii ale liceului, şi până la liceenii care au reuşit să se sincronizeze perfect în falsh mobul organizat „spontan” după ce dansatorii de la B-Cult au început să danseze.
Seara, însă, a aparţinut în totalitate tinerilor, singurele intervenţii ale directorilor fiind cele în care i-au invitat să mai stea pentru a asista la focurile de artificii care au încheiat apoteotic centenarul Colegiului Naţional Andrei Mureşanu.
Spectacolul a început la ora 19.00, iar gazdă a fost Leonard Muha, unul dintre membrii formaţiei Cassa Locco, la rândul lui absolvent al liceului Andrei Mureşanu. Au performat în faţa colegilor lor pe rând actorii trupei Corint, dansatori de dansuri maghiare şi româneşti, majorete şi dansatori de street-dance şi dansuri moderne.
Punctul culminant a fost însă, fără îndoială, concertul trupei Incognito. Trupa de bistriţeni a reuşit să încălzească la propriu mulţimea de elevi care până atunci zgribulea de frig din cauza vântului tăios care a bătut în permanenţă pe parcursul serii. Coverurile pe care le-au interpretat aceştia, de la piese latino care ocupă primele locuri în topurilor naţionale şi internaţionale până la ultimele hituri ale artiştilor români, dar şi câteva melodi rock ale legendarelor trupe Phoenix sau Semnal M i-au făcut pe tinerii adunaţi în curtea şcolii să danseze, să cânte şi să încingă câteva hore.
De la cei mai mici elevi şi până la liceeni aflaţi în anul terminal, toată lumea s-a adunat în jurul scenei şi s-au bucurat de muzica trupei Incognito.
Totul s-a terminat în jurul orei 22.00 atunci când s-a înnoptat afară şi organizatorii au reuşit să pornească un foc de artificii care a durat 3 minute. Mulţimea a ovaţionat la fiecare artificiu lansat în aer şi toţi cei prezenţi s-au bucurat că au avut ocazia să fie martorii acestui moment unic în istoria unei şcoli: ziua în care împlineţte 100 de ani de existenţă.