Zilele trecute bistrițenii au intrat în panică și se întrebau unde au dispărut veverițele din voliera din parcul municipal. În realitate însă micuţele animăluțe nu au dispărut nicăieri, însă stau ascunse după ce au fost băgate în sperieți, la propriu, de bistrițenii necivilizați.
În urmă cu mai puțin de o lună Primăria Bistrița a cumpărat șase veverițe pe care le-a găzduit în voliera construită în Parcul Municipal.
Mii de bistrițeni curioși au vizitat veverițele, însă printre ei s-au aflat și unii mai puțin educați care le-au speriat pe micile vietăți după ce au încercat să bage în cușca construită de municipalitate diverse obiecte.
Micuțele veverițe s-au ascuns și nu mai vor cu niciun chip să se arate publicului. Pentru a le proteja, Primăria Bistrița a venit cu noi soluții - va construi un gard de protecție, provizoriu, în jurul volierei din parc pentru ca publicul să nu mai poată ajunge până la cușca veverițelor.
„Veverițele sunt în căsuța lor doar că am subestimat curiozitatea unor oameni care au băgat bețe în cușcă și o să facem în perioada următoare un gard cam la trei-patru metri de cușcă astfel încât să nu mai lăsăm lumea să se apropie o perioadă. Nu știu cât timp, 5 - 6 luni până când se învață veverițele cu lumea. Sunt acolo, nu au dispărut", a asigurat primarul Crețu.